Connect with us
Publicitate

Administrație

„Grup Corint” va asigura mentenanţa şi paza Porţii a V-a a Cetăţii, în următorii 10 ani

Publicat

Consilierii locali au votat, în şedinţa de marţi, aprobarea încheierii unui act adiţional la contractul de asociere semnat cu „Grup Corint”, prin care se specifică faptul că firma ce se ocupă de reabilitarea fortificaţiei Alba Carolina va prelua în administrare, întreţinere pază şi protecţie Poarta a V-a Cetăţii şi terenurile aferente acesteia.

„Grup Corint” SA va avea în sarcină protecţia obiectivelor aflate în relaţia cu zona respectivă, adică Poarta Castrului Roman, Poarta a V-a, vestigiile istorice, dar şi punerea lor în valoare pe o perioadă de 10 ani.

„Apreciem că această măsură este cea mai potrivită, proprietarii imobilelor monumente istorice fiind scutiţi în totalitate de plata impozitelor pe clădiri, cu excepţia spaţiilor în care se desfăşoară activităţi economice sau comerciale. Faţă de cele de mai sus, supunem aprobării încheierea unui act adiţional la contractul de asociere, în contextul în care semnatarul contractului şi-a exprimat în scris acordul şi disponibilitatea de a asigura mentenanţa, paza şi protecţia monumentului istoric”, se arată în raportul de specialitate al Primăriei.

Reamintim că Poarta a V-a a Cetăţii Alba Carolina a fost inaugurată în luna aprilie, de administraţia locală, în prezenţa Excelenţei Sale, Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Norvegiei în România. Procesul de restaurare a Porţii a V-a a început în anul 2010, fiind implementat de către Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi finanţat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda şi Lichtenstein, în cadrul parteneriatului „Spaţiul Economic European“.

„Lucrările de renovare şi punere în valoare au permis ca în interiorul Porţii a V-a să se păstreze un segment important din pardoseala iniţială de piatră, iar în reconstituirea arcadelor au fost păstrate ancadramentele care permiteau funcţionarea podului mobil. Acestă Poartă asigura accesul în Cetate pe Drumul Regal, aşa cum este recunoscut de unii istorici traseul ce leagă Poarta I de Poarta a VI-a“, se arăta atunci într-un comunicat de presă al societăţii „Grup Corint” SA.

Poarta a V-a, amenajată la baza Ravelinului Sf. Mihail, va fi inclusă în circuitul turistic denumit „Traseul Porţilor”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate