Eveniment
Firma miliardarului Dorin Mateiu, SC ”Elit” SRL, a ieșit din insolvență! Tribunalul Alba dispune reluarea activității economice normale

”Admite în parte cererea formulată de administratorul judiciar al debitoarei EURO QUALITY INSOLVENCY SPRL şi, în consecinţă: În temeiul art.175 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune închiderea procedurii de reorganizare a activităţii debitoarei SC ELIT SRL . Dispune luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia debitoarei în activitatea economică. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În temeiul art.179 din Legea nr.85/2014, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei regionale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului, pentru efectuarea menţiunii. Aceasta va fi notificată şi tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Respinge în rest cererea administratorului judiciar. Cu apel în 7 zile de la comunicare prin BPI. Pronunţată în şedinţa publică din 21.04.2017” se arată în decizia Tribunalului Alba, publicată în 21 aprilie 2017.
Planul de reorganizare propus de administratorul judiciar Euro Quality Insolvency SRL Deva pare a fi funcționat, în condițiile în care judecătorul sindic a respins anterior planurile similare propuse de Dorin Mateiu şi administratorul special Voicu Vuşcan. ”Mercado”, cealaltă societate a miliardarului a rămas deocamdată în insolvență.

Mai mult de 200 de creditori aveau de recuperat de la ”Elit” aproximativ 120 de milioane de lei (sau aproximativ 27 de milioane de euro). La data intrării în insolvență, SC ”Elit” SRL a avut afaceri totale de 314 milioane de lei, un număr mediu de 1.126 de angajaţi şi o pierdere netă de 35 milioane de lei (aproape 8 milioane de euro). Mercado SRL a înregistrat, în acelaşi an, o cifră de afaceri de 47,2 milioane de lei, un profit de aproape 47.000 de lei , având120 de angajaţi.
Anul trecut, Elit a raportat afaceri în valoare de 75 milioane de euro, înregistrând un profit de aproape 8 milioane de euro.
Dorin Mateiu – un personaj discret, cu prieteni influenți

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News