Eveniment
Firmele din țară vor putea să sponsorizeze ONG-urile pe care le susțin și prin intermediul ANAF. Care sunt pașii
Firmele profitabile din România pot să solicite, până pe 23 decembrie (sau în maxim 6 luni de la depunerea declarației de impozit pe profit), redirecționarea unui procent din impozitele plătite pentru anul 2021 la ANAF către o organizație non-profit sau o cauză socială.
Modificarea a fost introdusă recent în Legea 322/2021 pentru aprobarea procedurii privind redirecționarea impozitului pe profit.
Ultimele modificări aduse în Legea Sponsorizării permit de acum companiilor să redirecționeze până la maxim 20% din impozitul pe profit datorat statului sau respectiv din impozitul pe venit (în cazul microîntreprinderilor) către o cauză socială sau ONG pe care vor să îl susțină.
Care sunt pașii
Procesul este simplu: companiile trebuie să semneze un contract cu organizația non-profit pe care vor să o sprijine, apoi completează și depun la ANAF o declarație (Declarația 177) prin intermediul căreia arată că vor să redirecționeze banii către acesta, iar ANAF va vira sumele către ONG-ul desemnat în termen de 45 de zile (dacă cererea este aprobată, iar compania are impozitele plătite la zi).
„Această facilitate fiscală nu presupune nici cheltuieli suplimentare pentru companii și nici rectificări de declarații. Firmele plătesc oricum taxele către stat, iar oportunitatea este vor putea să redirecționeze o parte din taxele pe care le plătesc și către un ONG. Acest lucru aduce o flexibilitate mai mare în relația dintre sectorul non-profit și cel privat. Am observat că, în prezent, doar 1 din 4 companiile private sponsorizează proiecte din domeniul educației în România.
Astfel că, această facilitate deschide drumul către o rată mai mare a sponsorizărilor. Dacă procentul firmelor care ar redirecționa pentru educație ar fi de 50% din total, probabil că acest lucru ar aduce echivalentul a aproximativ 200.000 euro pe an în sistemul de educație”, a explicat Andreea Nistor, Director Executiv AVE.
Noua declarație nu modifică condițiile de până acum pentru sponsorizări, ci pune la dispoziția companiilor încă o opțiune prin care acestea pot fi făcute. Astfel, firmele pot să opteze pentru sponsorizări directe, din conturile proprii către ONG-uri sau cauze sociale, dar și pentru Declarația 177, prin care ANAF va redirecționa banii către ONG-urile desemnate.
Mai mult, o companie poate folosi simultan ambele opțiuni pentru a redirecționa 20% din impozitul pe profit (care se scade din impozitul pe profit) către un ONG sau cauză socială.
sursa: mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News