Actualitate
Firmele vor putea fi dizolvate din oficiu dacă nu-și depun în termenul legal situațiile financiare anuale. Legea intră în vigoare de joi
Firmele vor putea fi dizolvate de către tribunal în anumite situații, potrivit Legii nr. 152/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerțului. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 519 din 13 iulie, și va intra în vigoare de joi.
La cererea oricărei persoane interesate, dar și a ONRC, tribunalul va putea să pronunțe dizolvarea unei societăți dacă aceasta nu-și depune în termenul legal situațiile financiare anuale și, după caz, situațiile financiare anuale consolidate, precum și raportarile contabile. Noua prevedere va fi aplicabilă în situația în care perioada de întârziere va fi mai mare de 60 de zile lucrătoare.
Totodată, Legea nr. 152/2015 dispune ca dizolvarea va putea să intervină dacă firma nu-și depune la unitatile Minisțerului Finanțelor — în termenul legal — declarația din care să rezulte ca n-a desfăşurat activitate de la constituire. De asemenea, regula va fi valabilă dacă perioada de întârziere va depăşi 60 de zile lucrătoare.
Dizolvarea societăților va mai putea fi pronunțată, potrivit noilor reglementări, dacă:
– societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
– acționarii/asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reşedința cunoscută (în prezent, dispoziţia face referire doar la dispariția asociaților);
– nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social (inclusiv ca urmare a expirării duratei actului care atestă dreptul de folosinta asupra spațiului cu destinație de sediu social ori transferului dreptului de folosinta sau proprietate asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social);
– a încetat activitatea societăţii sau aceasta n-a fost reluată după perioada de inactivitate temporară – perioadă care nu poate fi mai lungă de trei ani de la data înscrierii în registrul comerţului;
– societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
Firmele pentru care ONRC va formula acţiuni de dizolvare vor fi făcute publice cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte. Lista acestora va fi afișată pe site-ul Registrului Comerțului sau în portalul de servicii online al acestuia.
Spre deosebire de actualele prevederi, noua lege mai stabilește ca hotărârea prin care tribunalul va pronunța dizolvarea va fi comunicată inclusiv societății în cauză.
sursa: avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News