Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO Flagrant DIICOT Alba Iulia: Au prins un bărbat care ridica un colet trimis din Spania, plin cu cocaină. Avea un buletin fals

Publicat

Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a fost prins în flagrant, în timp ce ridica un colet cu droguri, expediat din Spania. Bărbatul a fost arestat preventiv la propunerea DIICOT Alba Iulia.

Acesta a fost depus în arestul preventiv a IPJ Alba, pentru 30 de zile. Propunerea a fost admisă de magistrații Tribunalului Alba, în data de 10 mai 2023. 

Este vorba despre un colet care conținea aproape jumătate de kilogram de cocaină. 

Bărbatul a ridicat coletul cu ajutorul unui buletin fals.

La solicitarea alba24.ro, procurorii DIICOT au precizat că ”la data de 09.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc și uz de fals.

Măsurile au fost dispuse după ce, la aceeași dată, 09.05.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba au prins în flagrant inculpatul în timp ce prelua, cu ajutorul unui document de identitate fals, un colet ce conținea droguri de mare risc.

Coletul, expediat din Spania prin intermediul unei firme de curierat, conținea cantitatea de 400 grame cocaină.

La data de 10.05.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba, a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement