Președintele Senatului, Florin Cîţu, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 24-30 martie. Vizita oficialului român este prima efectuată în ultimii 10 ani de un președinte al Senatului României, în fruntea unei delegații reprezentative, potrivit unui comunicat oficial al forului legislativ.

Publicitate

Delegația Senatului României va avea o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanți ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor SUA, precum şi ai Departamentului de Stat.

Pe agenda discuţiilor se află dialogul parlamentar activ între Parlamentul României şi Congresul SUA, cu predilecţie în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la programul Visa Waiver. De asemenea, vor avea loc şi întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA şi ai comunităţii române din zonă.

Publicitate

Potrivit Senatului, vizita va avea loc la Washington D.C. și va avea ca scop reliefarea sprijinului deplin al Parlamentului pentru relaţia bilaterală transatlantică cu SUA, bazată pe Parteneriatul Strategic şi apartenenţa la NATO.

Vor fi dezbătute teme privind relaţia bilaterală româno-americană, cooperarea în plan politic şi parlamentar, economic şi de securitate, precum şi proiecte internaţionale.

Pe agenda discuţiilor va figura şi interesul pentru un dialog parlamentar activ între Parlamentul României şi Congresul SUA, cu predilecţie în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la programul Visa Waiver.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Publicitate