Eveniment
Florin Roman: “Bugetul oraşului este oricând la dispoziţia firmei Grup Corint”
Vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman, consideră aberante prevederile noului contract de asociere dintre Primăria Alba Iulia şi firma “Grup Corint” care administrează Cetatea Alba Carolina, contract aprobat prin votul majorităţii consilierilor locali.
Acesta a spus că noul contract pune bugetul oraşului Alba Iulia la dispoziţia firmei “Corint”, precizând că “suntem făcuţi să credem că, fără taxă de acces şi fără a ceda zeci, sute de mii de euro din exploatarea Cetăţii către această firmă, ea nu s-ar mai restaura”.
“S-a făcut un contract prin care firma poate face câte cheltuieli doreşte în Cetate, pe care apoi i se poate imputa Primăriei, oraşului Alba Iulia, nouă, mai exact. S-au lăsat porţi largi deschise în contract, prin care firma poate cere toate sumele investite. Bugetul oraşului este oricând la dispoziţia acestei firme. Concret, firma poate oricând să îşi cesioneze drepturile şi obligaţiile către terţi, iar, dacă Primăria nu este de acord, trebuie să o despăgubească”, a spus Florin Roman.
Acesta a mai arătat că nu există nici un control asupra costurilor pe care firma pretinde că le are, iar Primăria, prin programele derulate de turism şi promovare, se angajează practic indirect să ducă clienţi firmei “Corint” din Cetate, “firmă care va prelua 90% din profit”.
Liberalul i-a transmis reprezentantului „Grup Corint”, Dan Sabău, care a declarat în plenul Consiliului că acest contract îi va da siguranţa că îşi va putea recupera, măcar în parte, din investiţiile pe care le face în perimetrul Cetăţii, să nu se mai plângă şi să renunţe la contract, dacă nu are de câştigat.
PNL Alba cere o serie de măsuri:
• Eliminarea taxei de pe domeniul public, aşa cum este în continuare definită Cetatea în contract. Cetatea se va restaura şi fără această taxă.
• Un raport decent în împărţirea profitului între oraş şi firmă.
• Renegocierea contractului pentru:
– introducerea unui mecanism de evaluare şi a unei comisii independente care să evalueze contabil investiţiile firmei din Cetate;
– prezentarea anuală, la început de an, a unui plan clar de investiţii cu evaluare contabilă şi aprobarea lui în Consiliul Local pe baza unui raport de experţi, precum şi prezentarea unui plan de afaceri care justifică aceste cheltuieli;
– prezentarea unui raport anual în faţa Consiliului Local, supus aprobării sau respingerii, referitor la cheltuieli făcute de firmă, pe baza unui raport contabil clar, pentru a nu expune oraşul la despăgubiri aberante;
• Eliminarea prevederilor care fac oraşul captiv deciziilor firmei de a cesiona drepturile şi obligaţiile sale.
Sorin Coşeriu a primit un avertisment din partea Organizaţiei PNL Alba
Consilierul Local Sorin Coşeriu este singurul liberal care a votat în şedinţa locală pentru noul contract privind parteneriatul public-privat între administraţia locală şi firma “Corint”.
Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, a declarat că Biroul a luat o decizie pe care Sorin Coşeriu nu a respectat-o, iar de acum înainte în astfel de situaţii “se va conforma deciziilor luate în Birou sau se va retrage”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News