Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Florin Roman, deputat PNL de Alba: 9 martie „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989″

Publicat

”9 martie este ziua în care omagiem persoanele care au fost umilite, torturate și ucise de regimul comunist criminal și ilegitim, instaurat în România cu tancurile sovietice ale lui Stalin.

Sistemul concentraționar și opresiv a fost însăși esența regimului roșu, care și-a prins rădăcinile adânci, la 6 martie 1945, și a supt seva României până în 1989.

Numărul tuturor celor care au avut de suferit în temnițele comuniste este departe de a fi cunoscut, iar probabilitatea de a-l cunoaște vreodată cu adevărat este și ea infimă. Partidul Național Liberal va recunoaște și clama întodeauna responsabilitatea neuitării sacrificiului și suferințelor îndurate de români doar pentru că aparțineau unei anumite clase sociale, aveau un anumit statut financiar, aveau o educație înaltă sau, pur și simplu, valorile în care credeau erau considerate un pericol pentru comuniști.

Mari oameni politici au căzut victime regimului comunist totalitar. Printre acești oameni politici, care au suferit sau chiar au murit în condiții degradante și care șochează orice om cu bun-simț și conștiință morală, se numără liderul P.N.L. din ultimele momente ale regimului monarhic în România, Constantin I.C. Brătianu, zis Dinu, Bebe Brătianu, Gheorghe Brătianu, istoric și fiul marelui om politic și om de stat Ionel I.C. Brătianu, Gheorghe Tătărescu, dar și făuritori ai României Mari, precum Iuliu Maniu, Ioan Lupaș, Iuliu Hossu, Ion Mihalache.

Doamnelor și domnilor deputați,

Acestea sunt numai câteva nume sonore, însă majoritatea celor care au suferit în acest univers concentraționar roșu au fost oameni de rând, simpli adolescenți, studenți, tineri și adulți, care, fie pentru ceea ce erau, fie pentru ceea ce credeau trebuiau să fie reduși la tăcere sau exterminați.

Nu putem uita, în această privință, funebrul și nefastul Experiment Pitești, al cărui scop era lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților, și, în cele din urmă, alterarea personalității până la punctul obedienței absolute. Pentru a-și atinge acest scop, Partidul Comunist din România, prin organele Securității, a apelat la metode care sfidează orice imaginație, mai puțin a celor care au fost puși, uneori din proprie inițiativă, să ducă la îndeplinire acele pedepse.

Consider cu tărie că avem cu toții o datorie de a NuUITA, iar această datorie nu poate fi îndeplinită decât dacă generațiile tinere vor fi educate să cunoască ceea ce s-a întâmplat în trecutul țării lor, dar, mai ales, să înțeleagă de ce și cum s-a putut ajunge la acesl regim de tristă aminitre.

Cum pentru credința lor în libertate, pluralism politic, democrație și Dumnezeu românii, la un moment dat, au ajuns să plătească cu libertatea sau chiar cu viața! Democrația și libertatea nu sunt un dat. Ele se câștigă foarte greu, după cum a arătat-o Revoluția Română sângeroasă din decembrie 1989, dar se și pierd foarte ușor…”, a declarat Florin Roman



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Publicitate

EVENIMENT

Cum să obții viză pentru SUA. Ghid publicat de MAE, pentru românii care vor să călătorească în scop turistic sau de afaceri

Publicat

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a elaborat și pune la dispoziția cetățenilor români un ghid, de tip „Smart Flyer”, care conține informații utile referitoare la pașii de urmat pentru obținerea vizei necesare pentru călătorii de scurtă ședere în SUA, în scop de afaceri sau turistic.

MAE informează că, prin simpla accesare a QR-codurilor incluse în acest pliant, cetățenii români care intenționează să călătorească în SUA, în scop de afaceri sau turistic, pentru mai puțin de 90 de zile, intenționând astfel să depună cereri pentru obținerea vizei temporare de tip B1/B2, vor fi direcționați către formularul DS-160, necesar a fi completat pentru acest tip de viză și vor afla informații privind achitarea taxei de viză, încărcarea unei fotografii la standardele solicitate în aplicație și programarea la interviu.

Pliantul este disponibil AICI: flyer Viza SUA

„Publicarea și diseminarea acestui material informativ se înscrie în demersurile întreprinse constant de MAE și celelalte autorități cu competențe în domeniu pentru atingerea obiectivului urmărit de către Guvernul României, respectiv includerea României în Programul american Visa Waiver.

Includerea României în Programul Visa Waiver va permite cetățenilor români să călătorească fără viză în SUA

MAE reamintește că includerea României în Programul Visa Waiver va permite cetățenilor români să călătorească fără viză în SUA, pentru scurtă ședere (de până la 90 de zile), în scop de afaceri sau turistic.

Principalul criteriu tehnic stabilit de legislația americană pentru includerea în acest program, care nu permite la acest moment accesul României, este ca rata de refuz pentru vizele turistice și de afaceri înregistrată în anul precedent să se situeze sub plafonul de 3%.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a elaborat și pune la dispoziția cetățenilor români un pliant (de tip „Smart Flyer”) care conține informații utile referitoare la pașii de urmat pentru obținerea vizei necesare pentru călătorii de scurtă ședere în Statele Unite ale Americii, în scop de afaceri sau turistic”, potrivit comunicatului de presă.

MAE le recomandă cetățenilor români să consulte cu maximă atenție procesul de solicitare a vizei necesare pentru călătorii de scurtă ședere în Statele Unite ale Americii în scop de afaceri sau turistic și să aplice pentru obținerea acesteia numai după ce se asigură că îndeplinesc condițiile necesare.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EDUCAȚIE

Competențe adaptate în funcție de profilul elevilor și orientare școlară la finalul clasei a VIII-a. Planuri pentru 2023

Publicat

Ministrul Educației a dat detalii despre o nouă programă școlară la liceu, care va intra în vigoare în septembrie 2023, bazată pe competențe adaptate elevilor.

“Începând cu septembrie 2023 vom avea planuri de învățământ noi, curriculum adecvat adaptat conform cerințelor societății și conform nevoilor elevilor de a dobândi aceste competențe cunoscute, și astfel de evaluări standardizate vor sprijini inclusiv definirea planurilor de învățământ și a curriculei care trebuie să fie gata în septembrie 2023. Sunt un instrument serios de sprijin în acest sens,” spune ministrul Cîmpeanu, la Digi24, potrivit edupedu.ro.

Potrivit sursei citate, o schimbare importantă va fi extinderea de curriculumul la decizia școlii. Curriculum la decizia școlii (CDS) înseamnă discipline/domenii de studiu/module de pregătire opţionale ofertate la nivel naţional şi/sau la nivelul unităţilor de învăţământ, numite generic opţionale.

“Avem un nivel al competențelor generale, avem competențe specifice în domeniul digital, avem competențe de comunicare nu numai în limba română, ci și comunicare în limbi de circulație internațională, avem competențe specifice adaptate profilului fiecărui elev, pentru că vom dezvolta și acele competențe către care elevii au o înclinație mai mare. Este vorba de un curriculum la dispoziția școlii mult extins în funcție de profilul elevilor din fiecare școală,” a spus ministrul Cîmpeanu.

Planurile cadru înseamnă lista de discipline și numărul de ore aferente pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a. Au fost realizate în 2020 și lansate în dezbatere publică după ce Sorin Cîmpeanu și-a preluat mandatul. Au fost însă retrase pentru a redacta unele noi, cu justificarea că ministerul a primit “prea multe propuneri”, 10 mii la număr.

Orientare școlară la finalul clasei a VIII-a

Ministrul a spus și că la finalul clasei a VIII-a elevii vor face orientare școlară, fără să dea detalii dacă va fi o disciplină, o sarcină a dirigintelui la clasă sau a consilierului școlar.

“Avem de asemenea alături de aceste competențe și operațiunea de orientare școlară care va fi făcută la finalul clasei a VIII-a prin care aceste elemente definitorii pentru profilul fiecărui absolvent de învățământ gimnazial vor fi identificate și vor constitui o bază solidă pentru opțiunile fiecărui elev după absolvirea cursurilor gimnaziale pentru intrarea în liceu și mai apoi în facultate,” a spus Sorin Cîmpeanu.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EDUCAȚIE

FOTO: Elevi ai Colegiului Militar Alba Iulia, premiați la Concursul Național de Fizică „Constantin Sălceanu”

Publicat

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pasionați de domeniul științei și de disciplina fizică, au obținut premii la Concursul Național de Fizică „Constantin Sălceanu”.

Organizat începând cu anul 2003 de către Facultatea de Fizică din cadrul Universității de Vest Timișoara, concursul are ca scop promovarea interesului pentru fizică în rândul elevilor de liceu și selectarea de studenți, anunță reprezentanții colegiului.

Anul acesta, concursul s-a desfășurat atât la Facultatea de Fizică din Timișoara, cât și în centrele de concurs din Alba Iulia (Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”), Reșița și Drobeta Turnu-Severin, reunind peste 300 de liceeni.

Premierea câștigătorilor a avut loc în weekend la Facultatea de Fizică din Timișoara, ocazie cu care premianții au avut posibilitatea de a lua contact cu mediul academic, de a vizita facultatea, laboratoarele și sălile de curs și de a se familiariza cu dispozitivele experimentale din cabinetele de fizică.

Elevii colegiului militar, coordonați de profesoarele Dorina Filipescu, Sanda Irimie și Laura Ciobanu au obținut la acest concurs premii și mențiuni.

Premiul II:

  • Eleva sergent Diana Olteanu (clasa a XII-a)
  • Eleva sergent Andreea Ghițoiu (clasa a XII-a)
  • Elev sergent major Andrei Zobrinschi (clasa a XII-a)

Premiul III:

  • Elev sergent Denis Rus (clasa a XII-a)
  • Eleva sergent Diana Dandu (clasa a XII-a)
  • Eleva plutonier adjutant Anamaria Șteopoae (clasa a XII-a)
  • Eleva sergent major Larisa Filip (clasa a XII-a)
  • Eleva sergent Maria Noja (clasa a XI-a)
  • Elev sergent Adi Tuță (clasa a XI-a)

foto: Colegiul Militar Alba Iulia/Facebook

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

ADMINISTRATIE

S-au scumpit lucrările pentru renovarea Palatului Principilor din Alba Iulia. Și contribuția de la bugetul local este mai mare

Publicat

Lucrările pentru renovarea Palatului Principilor Corp ”E” s-au scumpit, iar primăria actualizează documentația proiectului și o propune pentru aprobare în ședința Consiliului Local Alba Iulia de marți, 17 mai.

Dacă în 2017, la momentul semnării contractului de finanțare prin POR, suma era de 21.724.540,91 lei (inclusiv TVA) și apoi modificată la 23.119.229,19 lei (inclusiv TVA) în 2019, acum valoarea urcă la 27.500.000 lei (Inclusiv TVA).

Mai mare este și contribuția proprie în proiect a Municipiului Alba Iulia: 6.434.327,46 lei (față de valoarea inițială de 658.868,37 lei și cea modificată în 2019 la 2.053.556,65 lei). Aceasta reprezintă achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului (421.313,45 lei), reprezentând cofinanțarea proiectului Conservarea, Restaurarea și Valorificarea durabilă a ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – Centru Expozițional Corp Principal „E”.

Când ar putea fi deschis pentru vizitare un corp al Palatului Principilor

După ani de lucrări de restaurare, un corp al Palatului Princiar ar putea fi deschis pentru turiști, în toamna anului 2022. Potrivit primarului Pleșa, în corpul restaurat va funcționa un muzeu permanent, dar vor exista și spații pentru expoziții temporare. Mare parte din expoziții se vor axa pe viața principilor Transilvaniei.

Proiectul a fost depus pentru finanțare prin POR, în noiembrie 2016 și este în implementare pe baza contractului semnat în mai 2017.

În 2021 a fost actualizat devizul general și indicatorii tehnico-economici, iar acum se actualizează bugetul proiectului.

  • Valoare totală: 27.500.000 lei (Inclusiv TVA)
  • Valoare totală eligibilă: 21.065.672,54 lei
  • Valoarea eligibilă nerambursabilă din fonduri: 17.905.821,66 lei (85%)
  • Valoarea eligibilă nerambursabilă din buget național: 2.738.537,43 lei (13%)
  • Valoarea co-finanțării eligibile beneficiar: 421.313,45 lei (2%)
  • Valoare neeligibilă inclusiv TVA: 6.434.327,46 lei

Lucrări complexe pentru renovarea Palatului Principilor

Pentru restaurarea, consolidarea, conservarea și valorificarea durabilă a corpului principal al Palatului Principilor au fost derulate lucrări atât la interior, cât și la exterior.

Edificiul a fost ridicat în secolul al XV-lea şi este considerat de către specialiști cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania.

Are, ca multe alte monumente din Cetatea Alba Iulia, o istorie îndelungată, legată de personalități și evenimente marcante din istoria Transilvaniei și chiar a Europei. Palatul din zilele noastre reprezintă aproximativ 2/3 din ceea ce a fost în epoca premodernă, când era reședința principilor Transilvaniei.

Chiar și astfel segmentat, Alba Iulia are în acest ansamblu un monument unic în Transilvania, care a constituit un model pentru clădirile Renașterii târzii ale provinciei.

Se vor crea produse culturale noi, prin diversificarea ofertelor de turism, alimentaţie şi cazare publică, prin faptul că va deveni un pol catalizator, de convergenţă şi atracţie pentru turişti.

Lucrările la Corpul E, inițial au fost inițial în valoare de 16,2 milioane de lei fără TVA și sunt executate de firma EURAS SRL Satu Mare, iar prima dată când licitația a fost atribuită, termenul de terminare a restaurării era anul 2020. Termenul de finalizare a lucrărilor s-a decalat din cauza săpăturilor arheologice și complexității lucrărilor de restaurare.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Statistici T5

Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax