Deputatul de Alba, Florin ROMAN, a declarat că la ședința PNL la care au fost prezentate sondajele de opinie pentru alegerile europarlamentare nu s-a discutat despre candidaturile nominale ale liderilor PNL. Așadar, spune Roman, în urma sondajului nu ar fi rezultat o ierarhizare a potențialilor candidați. 

Publicitate

”Am participat, în calitate de vicepreședinte PNL, la ședința Biroului Executiv Central, unde a fost prezentat sondajul comandat de PNL, în care au fost sondate, la domiciliu, peste 26.000 de persoane. În legătură cu cifrele prezentate, ca participant în “viață” și nu pe “surse” vă pot spune că au fost prezentate cele referitoare la participarea la vot, la intenția de vot pe partide și la intenția de vot pe regiuni. Nimic despre o eventuală sondare a candidaturilor nominale la alegerile europarlamentare, pentru simplu motiv ca la momentul culegerii datelor nu erau depuse... candidaturile! Deci nu poți sonda ceva ce nu ai!” a spus Roman.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Deputatul nu a prezentant date, dar s-a mulțumit să spună că ”PNL suflă în ceafa PSDragnea”, în condițiile în care această măsurătoare sociologică nu cuprinde scandalul recursului compensatoriu prin care “promoția Toader a dus la 200 de crime, violuri și tâlharii, dar și noile scumpiri impuse de taxa pe lăcomie, care de fapt înseamnă noi taxe pentru români”. Adică sondajul fusese realizat înainte ca aceste acțiuni ale guvernului să intre pe agenda publică.

”Sondajul dela Alba ne-a arătat că Mircea Hava a fost și rămâne liderul politic al județului, cu o cota de încredere de peste 68 %. Același sondaj arată că PNL spulberă PSD la nivelul județului Alba. Dar sigur, asta nu e o știre, e un lucru normal, confirmat de toate alegerile din Alba. Poziția pe listele de europarlamentare a domnului Hava este condiționată de un singur lucru: de rezultatele organizației PNL Alba, cea mai puternică la nivel național. Atacurile la adresa domnului primar Hava ne demonstrează ca propaganda PSDragnea începe să fie disperată. Ei știu la fel de bine ca vor pierde și atunci încearcă sa bage bățul pe sub gard” a mai adăugat Florin Roman.

Publicitate

Roman a mai adăugat că listele finale ale candidaților la europarlamentare nu au fost discutate în forurile decizionale ale partidului acestea urmând să fie votate până în 15 februarie, la pachet cu calendarul acțiunilor destinate pregătirii campaniei.

”Am făcut aceste precizări din respect pentru adevăr, asumat și nu pe “surse”! Decontul PSDragnea e aproape! PNL este singurul partid care are un cuvânt greu de spus in alegerea noului președinte al Comisiei Europene. Iar Manfred Webber, candidatul Partidului Popular, un prieten al PNL, are cele mai mari șanse!” a mai spus Roman.

Publicitate