Connect with us
Advertisement

Actualitate

Florin Roman, deputat PNL de Alba: „PSDragnea nu fură doar de la copii, ci și de la primării”

Florin Roman, deputat PNL de Alba

Publicat

Deputatul PNL de Alba, Florin Roman a transmis într-un comunicat că prin așa-zisa „revoluție fiscală”, „PSDragnea a furat 10 miliarde de euro de la primăriile și consiliile județene din România, inclusiv de la administrațiile publice ale PSD”.

„Liviu Dragnea a promis la întâlnirile cu primarii de comune, orașe și municipii că nici o unitate administrativă nu va avea un buget mai mic decât anul trecut și a mințit. Practic, Liviu Dragnea a blocat tot ce înseamnă investiții majore în localitățile României. Majoritatea primăriilor mici sunt în colaps și nu au bani de salarii.

Mai mult decât atât, mult lăudatul Program National de Dezvoltare Locală este blocat pe sfârșitul anului, pentru că nu mai sunt banii necesari pentru plata tuturor facturilor. Ca fost președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, Liviu Dragnea și-a trădat colegii. Dar știe că primarii sunt importanți în ecuația jocului politic, inclusiv prin influența pe care primarii și președinții de CJ-uri o au asupra parlamentarilor. Conștient de acest lucru, Liviu Dragnea aruncă o nouă petardă politică, un Fond de investiții locale cu un buget de 10 miliarde de euro, adică tot atât cât a furat PSDragnea prin “revoluția fiscală”. Întrebat asupra locului de unde vin banii, Dragnea a dat-o ca la…Teleorman, că banii vin din România. A furat de la copii, iar acum fură de la primarii.

Regretabil pentru un fost președinte de CJ să-și trădeze colegii! Miza este să-și țină aproape primarii pe care i-a mințit de mai multe ori!”, a transmis Florin Roman.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement