Florin Roman, după discuțiile de la Cotroceni pe Codul Urbanismului: consens pe amendamentele rămase și pe calendarul de adoptare
Printre cei prezenți la discuții s-a numărat și deputatul PNL de Alba, Florin Roman, președintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților.
Codul Urbanismului este un jalon în PNRR, în valoare de aproape 1 miliard de euro. Proiectul este blocat în Parlament din anul 2023 și ar trebui finalizat până la sfârșitul lui lunii august 2026.
Florin Roman: consens pe amendamentele rămase și pe calendarul de adoptare
„Am participat azi la invitația Președintelui României, online și fizic, la o discuție tehnică pe tema Codului Urbanismului, poate cea mai complexă lege, care este jalon PNRR, în valoare de 972 milioane de euro și care trebuie publicată în Monitorul Oficial, până la sfârșitul acestei veri.
Fac precizarea ca membri comisiei au finalizat dezbaterile pe CATUC încă din luna decembrie, dar apoi dezbaterile au fost întârziate în special din cauza diferențelor de opinii pe referendumul din Capitala și pe problemele de urbanism ale Bucureștiului. Un alt motiv de întârziere l-a constituit evident și criza politică generată de căderea guvernului și ruperea fostei coaliții guvernamentale.
Din punct de vedere tehnic, participanții au convenit prin consens pe cele circa 20 de amendamente rămase de lămurit și pe calendarul de adoptare.
Acest lucru presupune trimiterea legii la Comisia Europeană, primirea răspunsului, adoptarea în Comisia de Administrație și în plenul Camerei Deputatilor, trimiterea formei adoptate la Senat care a adoptat fără dezbatere CATUC și mai apoi publicarea în Monitorul Oficial, pentru ca acest jalon să fie considerat îndeplinit și România să salveze circa 1 miliard de euro”, a scris Florin Roman, pe pagina de Facebook.
Noul Cod al Urbanismului avea ca termen inițial de finalizare primul trimestru al anului 2023. Proiectul a fost întârziat după ce a generat tensiuni politice în coaliție. A fost adoptat tacit de Senat, iar în prezent se află la Camera Deputaților, for decizional, unde nu a primit încă raportul comisiilor de specialitate.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)