Connect with us
Advertisement

Actualitate

Florin Roman: ”La 10 luni de la acele acuzații, universitatea îmi comunică oficial că nu există probe privind un plagiat”

Publicat

“Universitatea Titu Maiorescu nu are cunoștință de existența vreunei probe care să ateste plagiatul în cazul lucrării de dizertație susținută de dumneavoastră”, scrie în adresa primită de deputatul de Alba, Florin Roman, și consultată de redacția Alba24.ro.

În completare, se menționează și faptul că “Universitatea nu mai poate, în acest moment, să verifice lucrarea de dizertație la care faceți referire deoarece… lucrările de licență/ dizertație se păstrează în arhiva UTM pe o perioadă de trei ani, iar lucrarea solicitată a fost prezentată și susținută în sesiunea iunie 2012”.

Adresa este semnată de rectorul universității și de reprezentantul oficiului juridic, fiind datată 11 octombrie 2022.

Deputatul Roman a scris pe contul său de Facebook:

”Am demisionat din funcția de ministru, urmare a acuzațiilor politice de plagiat, a unui întreg șir de minciuni și mizerii care mi s-au pus în spate.

La mai bine de 10 luni de la acele acuzații, universitatea îmi comunică oficial că nu există probe privind un eventual plagiat. Așadar, singura instituție care conform legii trebuia să se pronunțe infirmă acuzațiile de plagiat, în urma solicitării scrise.

Fac aceste precizări întrucât este important să învățăm cu toții că dreptatea se face acolo unde spune legea, nu prin jocuri politice de culise. Aviz amatorilor!

Reamintim că Florin Roman, deputat de Alba, a demisionat la scurt timp după ce a fost numit ministru în cabinetul Ciucă, în urma unei campanii de presă în care a fost acuzat că și-a falsificat CV-ul și că a plagiat.

Roman a fost primul ministru care și-a dat demisia în urma unor astfel de acuzații, dar a continuat să susțină că problemele din CV-ul său au fost cel mult greșeli de redactare sau interpretare.

El a încercat, în câteva postări publice, să justifice neconcordanțele din CV-ul incriminat, prezentând chiar și diploma de absolvire emisă de Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, despre care însă a scris în CV că este diplomă de licență.

CV-ul cu “greșeli și inadvertențe” l-a costat scump pe Florin Roman, care era, la momentul învestirii în cabinetul Ciucă, în momentul de glorie al carierei sale politice, iar greșeala de a prezenta un CV “îmbunătățit” nu era necesară din moment ce postul de ministru era atribuit politic, iar performanțele sale până în acel moment îl recomandau pentru o astfel de poziție publică.

De altfel, și alți membri ai Guvernului Ciucă, începând cu premierul și continuând cu ministrul de Interne, Lucian Bode, se confruntă cu problema plagiatului însă, până acum, în afară de Roman, doar fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a mai prezentat demisia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ,pilu

    joi, 20.10.2022 at 20:38

    Omule, dar stai rău de tot cu logica,păi cum să te verifice ăia, dacă nu au lucrarea ? Iar demisia a fost ceva foarte sănătos pentru tine, că oricum nu erai pe felie cu funcţia aia. Dar dacă stăm să analizăm şi pe alţii, tot habarnişti, mai, mai te calificai.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement