Connect with us
Advertisement

Sport

Florin Țuncu a cucerit trei medalii la Cupa Țărilor Latine

Publicat

Localitatea Pedragao din Portugalia a găzduit, în acest week-end, ”Cupa Țărilor Latine”.  A XVI-a ediţie a acestei competiții de Orientare sportivă a pus față în față loturile naționale a următoarelor țări:  Italia, Belgia, Franța, Spania, Portugalia, Uruguay și România.

Conform regulamentului competiţiei, în fiecare dintre cele tei etape de concurs, fiecare ţară participantă a avut dreptul să alinieze la start doar câte un singur sportiv, la fiecare categorie de vârstă. La categoria tineret, sub 20 ani, ţara noastră a fost reprezentată de Florin Ţuncu, legitimat la CS Unirea Alba Iulia. Acesta a concurat foarte bine, în toate cursele şi a reuşit să urce pe treapta a doua a podiumului de premiere, în fiecare probă de concurs. De remarcat este constanța în evoluția albaiulianului, care și-a păstrat locul secund în toate probele, fiind învins de competitori diferiţi. Proba de sprint a fost câștigată de Giacomo Zagonel (Italia), media de distanță și-a adjudecat-o Joao Mega Figueiredo (Portugalia), în vreme ce cursa pe distanță lungă a fost dominată și câștigată de Antonio Martinez Perez (Spania).

„Speranţele mele în tânărul nostru sportiv s-au dovedit îndreptăţite. Seriozitatea în pregătire şi competiţiile de înalt nivel la care a participat în acest an s-au reflectat în aceste rezultate, pe deplin meritate”, a afirmat directorul coordonator al CS Unirea Alba Iulia, Marius Anghel.

Grație clasărilor pe podium ale sportivului unirist, delegația României a primit 12 puncte, iar, la total, țara noastră a acumulat 70 de puncte, reușind să se claseze pe locul secund în clasamentul pe națiuni.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement