Connect with us
Advertisement

Eveniment

Focar de COVID-19 la ISU Alba, anunțat după câteva zile. 8 angajați ai instituției și doi ai dispeceratului SAJ, infectați

Publicat

8 angajați ai ISU Alba și doi ai dispeceratului integrat al Serviciului Județean de Ambulanță au fost depistați cu coronavirus. Potrivit șefului ISU, colonelul Adrian Guia, aceștia sunt asimptomatici sau au forme ușoare ale bolii. 

Focarul a apărut săptămâna trecută, dar autoritățile județene nu au raportat însă cazurile din proprie inițiativă, așa cum fac de obicei, cel mai probabil pentru a nu induce panică.

Colonelul Guia spune că toate cazurile sunt sub control și că doar personalul cu teste negative este în prezent activ.

Este vorba despre 8 angajați ISU Alba (4 de la dispecerat) și doi de la SAJ (tot din cadrul dispeceratului comun).

”Toți colegii noștri se simt bine, urmează să fie externați săptămâna aceasta, iar doi au fost deja externați” a spus Guia.

Doi dintre angajați au s-au îmbolnăvit în timpul concediului de odihnă, două cazuri provin de pe echipajele SMURD care transportă suspecți de COVID-19, iar alte patru persoane s-au îmbolnăvit prin contact în timpul mesei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement