Eveniment
FOCURI de ARMĂ în miez de noapte, la Câmpeni. Un bărbat a fost ÎMPUȘCAT de polițiști, după o urmărire ca în filme

Un șofer din Câmpeni a fost împușcat de un polițist, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, a devenit agresiv și a încercat să scape. Bărbatul a ajuns la spital, rănit la gamba piciorului stâng.
Potrivit IPJ Alba, la data de 23 ianuarie 2020, în jurul orei 01.30, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Orașului Câmpeni, formată din polițist și jandarm, în timp ce acționa pe DN 75, pe raza orașului Câmpeni, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, folosind semnalele luminoase și acustice.
Șoferul autoturismului nu a respectat semnalul și și-a continuat drumul, motiv pentru s-a trecut la urmărirea lui.
După aproximativ 200 de metri, șoferul urmărit a oprit autoturismul, iar polițistul din patrulă l-a legitimat și, întrucât emana miros de alcool, i-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, moment în care acesta a devenit agresiv și a încercat să scape, alergând spre locuința sa.

Polițistul l-a urmărit, l-a somat și pentru că bărbatul nu s-a supus somației, a efectuat trei focuri de avertisment, în plan vertical, după care a tras un foc de armă înspre membrele inferioare ale acestuia. Bărbatul urmărit, în vârstă de 45 de ani, din Câmpeni, a fost rănit la gamba piciorului stâng.
Ulterior, a fost transportat la spital pentru îngrijiri, medicii stabilind că nu i-a fost pusă viața în pericol.
Pe numele său, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal.

Cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News