Connect with us
Advertisement

Eveniment

Fondatorul PLUS Alba, Mihail David, se retrage din USR PLUS. Care este motivul deciziei

Publicat

Unul dintre fondatorii partidului PLUS la nivelul județului Alba, Mihail David, care a și fost președinte al formațiunii, a anunțat pe Facebook că se retrage din USR PLUS. 

Anunțul a fost făcut de acesta, luni, 11 iulie, într-o postare pe Facebook. 

”A venit momentul să mă retrag din USR PLUS. Am cunoscut mulți oameni faini atât din Alba cât și din întreaga țară anul trecut la guvern. Sper ca partidul să își păstreze pe viitor valorile cu care am început acest proiect politic”, a scris David pe Facebook.

Între Mihail David și președintele USR, Beniamin Todosiu, înainte ca cele două partide să fuzioneze, a existat un conflict deschis, care a plecat de la un vot în Consiliul Local.

CITEȘTE ȘI: Președintele PLUS Alba, Mihail David: ”Deputatul Beniamin Todosiu este un mincinos”. Conflictul în alianța cu USR continuă

Apoi, după ce USR a ajuns la guvernare, Mihail David a fost numit vicepreședinte al Gărzii Naționale de Mediu. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 12 aprilie (luni) 2021. La scurt timp după ce USR a plecat de la guvernare, David și-a depus demisia din funcția în care fusese numit.

”Cred că s-au făcut multe greșeli în ultimul an, cea mai mare fiind ieșirea de la guvernare în apaluze”, a declarat Mihail David întrebat de reporterul alba24.ro, care este motivul pentru care a luat decizia de a părăsi partidul.

De asemenea Mihail David a mai precizat că nu se mai regăsește în ideologia partidului, după fuziunea dintre USR și PLUS.

Momentan nu a luat încă o decizie daca va mai continua cu viața politică, dar nu este exclus să mai facă parte dintr-un partid politic, pe viitor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 11.07.2022 at 17:49

    Nu ai pierdut nimic, oricum USR-ul dispare în doi ani, la fel de repede cum a şi fost înfiinşat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement