Administrație
Fonduri europene pentru şapte drumuri forestiere din Cugir
Administraţia publică locală Cugir primeşte fonduri europene pentru construirea a şapte drumuri forestiere noi, ce vor facilita accesul în zona de munte şi va permite atât dezvoltarea agroturismului, cât şi a industriei de exploatare a lemnului.
Este vorba despre drumurile: Preluca – Comărnici, Valea Grosi, Râul Mic – Bucuru, Brădeţ, Vinerea – Archis, Afinet şi Piciorul Neamţului, a caror lungime totală este de 17,3 km. Valoarea investiţiei se ridică la aproape 7.450.000 lei, din care peste 6.000.000 lei sunt bani europeni, iar restul sunt cheltuielile neeligibile, reprezentând comisioane, taxe şi TVA, pe care administraţia publică locală trebuie să le suporte din bugetul local.
Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni de la demararea lucrărilor.
„Accesibilizarea fondului forestier, prin construirea infrastructurii de transport, la O.S. Sâpcea-Cugir, judeţul Alba” este doar unul dintre proiectele primăriei din Cugir ce aşteaptă finanţare europeană. Administraţia locală mai are depuse alte şase astfel de programe, unele câştigate, însă nefinanţate încă, altele pe lista de aşteptare, iar altele în diferite stadii de evaluare. Dintre acestea, reamintim proiectele de reabilitare a şcolilor şi colegiilor din localitate, proiectul de modernizare a opt străzi din Cugir şi Vinerea, precum şi cel privind reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului din cadrul spitalului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pingback: Primăria Cugir amenajează patru drumuri forestiere dîn zona Râul Mic, cu 1,6 milioane lei din fonduri europene | Alba24