Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Fonduri nerambursabile de 177,84 milioane euro prin POR 2014-2020 pentru dezvoltarea orașelor din Regiunea Centru

Publicat

DCIM100MEDIA

DCIM100MEDIA

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru anunță că cele șase municipii reședință de județ din Regiunea Centru au la dispoziție 16 luni și 177,84 milioane euro fonduri nerambursabile pentru a solicita finanțare pentru dezvoltarea orașelor. Prin 4 priorități de investiții și cinci obiective specifice, Axa prioritară 4 a Programului Operațional Regional 2014-2020, a fost deschisă depunerii de cereri de finanțare, iar proiectele prin care se pot cere fonduri de către primăriile municipiilor Alba Iulia, Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Sibiu și Târgu Mureș se pot depune în perioada 21 august 2017 – 31 decembrie 2018.

Cele șase municipii vor putea solicita fondurile doar dacă au elaborat la nivel de municipiu sau zonă metropolitană, o Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană și un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă. Aceste două documente reprezintă condiția de bază principală pentru acordarea finanțării pe această axă. Atât Strategia, cât și Planul se depun la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de către municipiile ce doresc finanțare, într-o etapă premergătoare depunerii cererilor de finanțare. Perioada de depunere a acestor documente a fost lansată în februarie 2017, urmând a se încheia în 21 august 2017.

”Pe parcursul lui 2016 și 2017, experții ADR Centru au desfășurat o serie de întâlniri la nivelul fiecărui municipiu sau la nivel regional, pentru a discuta elementele cuprinse în strategii și în planurile de mobilitate urbană. Am discutat cerințele de bază impuse de program și ghiduri, corelate cu nevoile municipiilor și ideile de proiecte, fundamentarea investițiilor propuse în cadrul Planurilor de Mobilitate Urbană. În cadrul întâlnirilor, am convenit cu reprezentanții primăriilor, urgentarea elaborării și aprobării SIDU și PMUD la nivelul fiecărei municipalități, precum și identificarea proiectelor prioritare, iar ulterior am demarat procesul de pregătire al acestor proiecte. Deși până la acest moment municipiile nu au reușit să depună nici o Strategie sau Plan, avem angajamentul lor că documentele sunt pregătite urmând a fi depuse în termen. În momentul de față se află în faza de verificare preliminară aceste documente pentru 4 municipii.”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

O altă condiție impusă de ghid pentru a putea solicita finanțare este ca proiectele depuse să fie combinate pe cele 4 obiective tematice, municipiile selectând domeniile relevante pentru dezvoltarea orașului. În acest sens, proiectele trebuie să urmărească o economie cu emisii reduse de carbon; conservarea și protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor; promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei și a discriminării și investiții în educație; formare și formare profesională pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții. Municipiile au posibilitatea să își stabilească domeniile pe care intenționează să le dezvolte, din cele cinci obiective specifice aferente Axei prioritare 4, obiectivul de mobilitate urbană durabilă fiind obligatoriu pentru municipii, iar celelalte sunt opționale. Obiectivele care nu sunt obligatorii pot fi negociate între municipii, la nivel regional, dacă vor să cedeze în integralitate alocările pentru celelalte obiective specifice pe care nu doresc să depună fișe.

Alte informații utile:

La nivelul Regiunii Centru, Axa 4 se adresează exclusiv municipiilor reședință de județ, care vor trebui să realizeze Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), condiție obligatorie pentru obținerea finanțărilor nerambursabile în domeniul dezvoltării. De asemenea, pe lângă acest document strategic, municipiile mai au nevoie și de un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), în special pentru obținerea finanțării pe prioritatea de investiții 4.1 – mobilitate urbană, care are o alocare de 80% din Axa Prioritară 4. Pe lângă aceste documente strategice este necesară și elaborarea unui plan de investiții, denumit Document Justificativ pentru FESI 2014-2020, care cuprinde modul de implementare a SIDU și lista proiectelor prioritare care vor fi finanțate prin intermediul Axei prioritare 4 a POR 2014-2020.

4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă – mobilitate urbană.
Alocare la nivelul Regiunii Centru: 143,40 milioane euro
Valoarea minimă eligibilă/proiect: 1.000.000 euro;
Valoarea maximă eligibilă/proiect: 20.000.000 euro;

4.2 – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului
Alocare la nivelul Regiunii Centru: 15,93 milioane euro
Valoarea minimă eligibilă/proiect: 100.000 euro;
Valoarea maximă totală/proiect: 5.000.000 euro.

4.3 – Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale
Alocare la nivelul Regiunii Centru: 8,13 milioane euro
Valoarea minimă eligibilă/proiect: 100.000 euro;
Valoarea maximă totală/proiect: 5.000.000 euro;

4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă – creșe și grădinițe
Alocare la nivelul Regiunii Centru: 7,32 milioane euro
Valoarea minimă eligibilă/proiect: 100.000 euro;
Valoarea maximă eligibilă/proiect: 6.700.000 euro, nu se va depăşi echivalentul a 30 mil. lei

4.5 Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă – licee tehnologice
Alocare la nivelul Regiunii Centru: 3,06 milioane euro
Valoarea minimă eligibilă/proiect: 100.000 euro;
Valoarea maximă eligibilă/proiect: 6.700.000 euro, nu se va depăşi echivalentul a 30 mil. lei



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Publicitate

EVENIMENT

Transport agabaritic pe autostrada A1 marți, dinspre Sibiu spre Sebeș. Şoferii sunt avertizaţi să circule cu atenţie

Publicat

Un transport agabaritic tranzitează marți, 5 iulie, autostrada A1, dinspre Sibiu spre Sebeș.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că marți, începând cu ora 21.00, se va desfășura un transport agabaritic pe ruta: Sibiu – A 1 – Sebeș – A 1 – Holdea – DN 68A – Margina – A 1 – PTF Nădlac II.

Transportul este format dintr-un camion cu lățimea de 3,30 metri și greutatea de 91 tone.

În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.

Convoiul va fi însoțit pe traseul precizat de un echipaj de poliție rutieră, mai transmit reprezentantanții Centrului InfoTrafic.

sursa foto: arhivă

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Părinții copiilor cu probleme de sănătate scapă de birocrația pentru certificatele de handicap. Până la ce vârstă se prelungesc

Publicat

Pentru multe afecțiuni, valabilitatea certificatelor de handicap se prelungește până la 18 ani. Părinții copiilor care au probleme majore de sănătate scapă de drumurile pentru prelungirea lor, este anunțul făcut de ministrul Familiei, Gabriela Firea.

„Părinții copiilor care au probleme majore de sănătate scapă de drumurile repetate – și, de cele mai multe ori, dificile și obositoare – în fața comisiilor care stabilesc încadrarea în grad de handicap grav, pentru că, pentru multe dintre aceste afecțiuni, valabilitatea certificatelor de handicap se prelungește până la 18 ani”, a transmis Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sănătății au inițiat un Ordin comun care stabilește normele de aplicare și criteriile speciale în aceste cazuri.

„Concret, în cazul în care unui copil cu dizabilități îi sunt eliberate succesiv două certificate de încadrare în grad de handicap grav, fiecare dintre ele având termenul maxim de valabilitate permis de lege, adică doi ani, autoritățile îi vor elibera acestuia un certificat valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Până acum, demersul de obținere a acestor certificate trebuia reluat de părinți din doi în doi ani, ceea ce știm că le crea reale probleme acestora.

De acum încolo, părinții copiilor cu afecțiuni grave – precum boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale, tulburări cronice de metabolism și nutriție, amputații congenitale sau dobândite ale membrelor, boli ale structurii pielii, afecțiuni onologice în perioada de urmărire posterapeutică – nu mai sunt nevoiți să mai meargă în fața comisiei pentru protecția copilului, pentru a obține un nou certificat de încadrare în grad de handicap grav”, anunță ministrul Familiei.

Conform ministrului  Firea, decizia comisiei de a emite un certificat de încadrare în grad de handicap grav valabil până în momentul în care copilul împlinește vârsta de 18 ani se bazează acum pe o serie de criterii biopsihosociale, toate incluse în ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerul Familiei.

„Suntem alături atât de toți copiii încercați de viață cât și de părinții lor și sperăm ca, odată cu apariția cadrului legal pentru aplicarea acestor prevederi, să reușim să eliminăm măcar această grijă a lor și stresul mersului la aceste evaluări, care, în astfel de cazuri, erau complet inutile”, se mai arată în postarea pe Facebook.

sursa foto: arhivă

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EDUCAȚIE

Admitere 2022 la Universitatea din Alba Iulia: de miercuri, 6 iulie, încep înscrierile. Locuri, noutăți, calendar, acte necesare

Publicat

Admitere UAB – Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia 2022: de miercuri, 6 iulie, încep înscrierile la facultățile universității. Acestea se fac online, pe platforma dedicată admiterii la UAB. Rezultatele inițiale vor fi comunicate în 21 iulie.

În acest an, la admitere studii universitare cu licență în cadrul UAB sunt disponibile 1938 de locuri, din care 710 locuri la buget.

Cei care doresc să-și continue studiile la instituția de învățământ din municipiu vor putea depune dosarele de înscriere până în 19 iulie, în sesiunea de vară.

Admitere UAB 2022 – noutăți

Două dintre facultățile UAB își vor schimba denumirea de anul universitar viitor. Este vorba despre Facultatea de Istorie și Filologie care devine Facultatea de Istorie, Litere și Științe ale Educației și include specializarea Științe ale educației – Pedagogia învățământului primar și preșcolar (inițial aflată la Facultatea de Drept și Științe Sociale), iar Facultatea de Ştiinţe Exacte și Inginereşti devine Facultatea de Informatică și Inginerie.

Din punct de vedere al cuantumului taxei pe an ce o au de plătit candidații care intră pe locurile cu taxă, cele mai mari valori sunt la specializările de la Facultatea de Teologie și specializarea Informatică în limba engleză – 3000 lei pe an. Urmează Administrarea afacerilor în limba engleză – 2.800 lei pe ani și Educație fizică, respectiv Kinetoterapie – 2.700 lei pe an.

Admitere UAB 2022 – înscrieri și acte necesare

Înscrierea candidaților la concursul de admitere se face online.

Dosarul de concurs pentru admiterea candidatului va conține următoarele documente (transmise în format pdf sau jpeg și listate din aplicație):

  • fișa de înscriere (se generează din aplicația de înscriere online)
  • certificatul de naștere
  • cartea de identitate
  • certificatul de căsătorie (pentru persoanele căsătorite) sau alt document care certifică schimbarea numelui, dacă este cazul
  • diploma de bacalaureat sau echivalenta acesteia; pentru promoția 2021-2022 este valabilă diploma de bacalaureat sau adeverința de absolvire
  • foaia matricolă care însoțește diploma de bacalaureat sau echivalenta acesteia
  • Dovada plății taxei de înscriere (150 lei)

Dosarul de concurs va conține și alte documente, obligatorii, după caz:

  • binecuvântarea scrisă a ierarhului, Certificatul de botez și Recomandarea preotului parohîn cazul candidaților la specializările teologice
  • diploma de licență sau echivalentă și suplimentul la diplomă/foaia matricolă în cazul candidaților care au absolvit și alte studii universitare de licență
  • adeverință privind regimul studiilor (buget sau taxă), forma de învățământ (IF, ID sau FR) și numărul semestrelor în care a beneficiat de bursă (după caz), în cazul candidaților care au absolvit un alt program de licență
  • situația școlară, corespunzătoare anilor de studiu efectuați, pentru candidații care provin din alte instituții de învățământ de stat sau particulare și care se înscriu pentru continuarea studiilor în UAB;
  • pentru candidații de etnie romă, care concurează pe locurile speciale destinate acestei categorii, dosarul de înscriere al candidatului va cuprinde și o Recomandare, eliberată de o organizație a romilor legal constituită, indiferent de domeniul acesteia de activitate, din care să reiasă că respectivul candidat face parte din etnia romă și nu faptul că este membru al organizației în cauză. Nu se vor accepta declarații de propria răspundere privind apartenența la etnia romilor înregistrate la notariat ori adeverințe eliberate de alte instituții/structuri etc. În perioada de validare a dosarului comisia de admitere va verifica statutul organizației care a eliberat Recomandarea.
  • adeverința care atestă că persoana provine din sistemul de protecție socială, în cazul candidaților care se înscriu pe locurile destinate acestei categorii sau sunt scutiți de taxa de înscriere
  • certificatele de deces ale părinților, în cazul în care candidații menționează situația specială: orfani de unul sau de ambii părinți și nu au depășit 26 de ani
  • decizia de încadrare a persoanei în grad de handicap, pentru candidații scutiți de taxa de înscriere
  • adeverința emisă de o instituție de învățământ din care să rezulte calitatea de personal didactic sau didactic auxiliar (sau pensionari din aceleași categorii) a unuia dintre părinți, precum și copiii orfani de unul sau ambii părinți ce au activat în sistemul de învățământ,  în cazul candidaților care solicită scutire de plata taxei de înscriere
  • adeverința eliberată de Biroul Personal Salarizare al UAB în cazul candidaților al căror părinți sunt angajații UAB în cazul candidaților care solicită scutire de plata taxei de înscriere
  • diploma de acordare a premiului, în cazul absolvenților de liceu cu diplomă de bacalaureat, care au obținut distincții la olimpiade și care pot să fie admiși fără concurs de admitere

Admitere UAB 2022 – Taxa de înscriere

Taxa de înscriere la concursul de admitere este de 150 de lei. În cadrul acestei taxe unice, candidații au dreptul să opteze pentru oricare, respectiv mai multe dintre specializările și formele de învățământ organizate (învățământ cu frecvență – zi, învățământ la distanță) de Universitate.

Taxa de înscriere se achită în contul IBAN: RO80TREZ00220F330500XXXX deschis la Trezoreria municipiului Alba Iulia; Cod fiscal : 5665935. Modalități de plată: card bancar; plata la casieria Universității; plată prin casieria bancara (OP)

Sunt scutiți de la plata taxelor de înscriere:

  • candidații orfani de ambii părinți și care nu au depășit vârsta de 26 de ani
  • candidații proveniți din sistemul de protecție social
  • candidații cu handicap
  • copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate/ pensionat din sistemul de învățământ, precum și copiii orfani de unul sau ambii părinți ce au activat în sistemul de învățământ
  • copiii angajaților Universității „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia

Scutirea de la plata taxei de înscriere se face numai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidați, iar aprobarea scutirii se face de către comisiile de admitere a facultăților, cu acordul Decanului facultății.

AICI, regulamentul de admitere UAB 2022

Condiții pentru candidați olimpici sau care doresc să se înscrie la programe de studii în engleză

  • Pentru studiile universitare organizate într-o limbă străină, admiterea se susține în limba străină de predare a programului de studii universitare. Candidații care dețin un certificat de competență lingvistică eliberat de Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia sau de o instituție internațională abilitată (certificat Cambridge, TOEFL, IELTS etc.) cu calificativul minim B1 pot prezenta la admitere acest certificat, în vederea echivalării acestuia cu proba de certificare a competenței lingvistice. Certificatul se prezintă de către candidat în original (pentru a putea fi realizată conformitatea cu originalul), iar copia certificată conform cu originalul se păstrează la dosarul personal de admitere a candidatului.
  • Candidații care au obținut, în perioada studiilor liceale, distincții – premiile I, II; III sau mențiune – la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la bugetul de stat.
  • Candidații, absolvenți de liceu promoția 2022, care au obținut premii I, II, III la olimpiadele școlare de nivel național sau județean, pe timpul studiilor liceale, la disciplinele recunoscute ca fiind corespunzătoare specializărilor, vor beneficia de o bursă specială din partea Universității în cuantum de 200 RON/lună pentru anul I de studiu. Menținerea bursei pentru semestrul II al anului I este condiționată de promovarea tuturor examenelor și colocviilor corespunzătoare primului semestru. Această bursă nu afectează obținerea altor burse (merit, socială sau performanță) conform legii.
  • Absolvenții cu sau fără diplomă de licență/absolvire ai învățământului superior de stat sau particular, pot concura pentru a fi admiși la a doua specializare (diferită de prima), în cadrul domeniilor de licență oferite de Universitate.
  • Studenții care au parcurs studii universitare de licență în cadrul  instituțiilor de învățământ superior de stat sau particulare, la specializări acreditate sau autorizate, pot să-și continue studiile în UAB, prin concurs de admitere, la aceeași specializare, în anii II-III (IV) de studiu (dacă există locuri libere în cadrul specializării conform numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați), în regim cu taxă, peste numărul de locuri stabilit pentru anul I.

CALENDAR ADMITERE la Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia – sesiunea iulie-august 2022 – LICENȚĂ

6-19 iulie: înscrierea candidaților

20 iulie: interviul motivațional şi a probelor de aptitudini, doar la specializările unde este cazul / proba de competență lingvistică, doar la specializările unde este cazul

21 iulie: afișarea rezultatelor inițiale ale Admiterii

21-26 iulie: prima etapă de înmatriculare

  • înmatricularea candidaților declarați admiși pe locuri finanțate de la buget și a candidaților declarați admiși pe locurile cu taxă
  • candidații admiși (pe locuri finanțate de la buget și pe locurile cu taxă) care nu se înmatriculează în perioada 21-26 iulie își pierd locul obținut prin concurs, care va fi redistribuit candidaților admiși, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, conform opțiunii lor din fișa de înscriere

27 iulie: afișarea rezultatelor admiterii după prima etapă de înmatriculare şi refacere clasament

27-30 iulie: a doua etapă de înmatriculare:

  • înmatricularea candidaților admiși pe locuri finanțate de la buget în urma vacantării locurilor bugetate neconfirmate de candidații admiși inițial
  • înmatricularea candidaților admiși pe locuri cu taxă

1 august – 26 august: înmatricularea candidaților admiși pe locuri cu taxă (este realizată în cadrul secretariatelor facultăților, în zilele lucrătoare)

ADMITERE Universitatea ”1 Decembrie 1918” – specializări și locuri 2022-2023 – licență

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este organizată în cinci facultăți:

Facultatea de Istorie și Filologie (din anul universitar 2022-2023 devine Facultatea de Istorie, Litere și Științe ale Educației) – 3 ani/180 de credite

392 locuri (din care 120 locuri buget, 172 cu taxă, 100 ID) 

Criteriul de selecție: media de la bacalaureat 100%

Criterii departajare:

  • a) nota la prima probă scrisă a bacalaureatului;
  • b) nota la a doua probă scrisă a bacalaureatului;
  • c) nota la a treia probă scrisă a bacalaureatului

Programe de studii / specializări / locuri

  • Istorie: 55 locuri din care, 20 locuri buget (din care 1 loc pentru etnia roma, 5 locuri pentru formarea cadrelor didactice); 35 locuri cu taxă (2000 lei pe an)
  • Limba și literatura română – Limba și literatura engleză: 60 locuri din care 20 locuri buget, 40 locuri cu taxă (2.200 lei pe an)
  • Traducere și interpretare (engleză-franceză): 40 locuri din care 20 locuri buget, 20 locuri cu taxă (2000 lei pe an)
  • Traducere și interpretare (germană-engleză): 42 locuri din care 20 locuri buget; 22 locuri cu taxă (2000 lei pe an)
  • Științe ale educației (nou) – Pedagogia învățământului primar și preșcolar: 95 locuri din care 40 de locuri buget (din care 21 de locuri pentru formarea cadrelor didactice, 1 loc etnie roma, 1 loc caz social); 55 locuri cu taxă (2.500 lei pe an); 50 locuri ID (învățământ la distanță Alba Iulia) – taxă 2.200 lei pe an; 50 locuri ID (învățământ la distanță Deva) – taxă 2.200 lei pe an

Facultatea de Ştiinţe Economice – 3 ani/180 de credite

586 locuri din care 180 la buget, 181 cu taxă, 225 ID

Criteriul de selecție: media de la bacalaureat 100%

Criterii departajare:

  • a) nota la prima probă scrisă a bacalaureatului;
  • b) nota la a doua probă scrisă a bacalaureatului;
  • c) nota la a treia probă scrisă a bacalaureatului

Programe de studii / specializări

  • Economia comerțului, turismului și serviciilor: 71 locuri din care 27 la buget (1 loc pentru candidați mediul rural) și 44 locuri cu taxă (2.500 lei pe an); 75 locuri ID (2.200 lei pe an)
  • Administrarea afacerilor: 58 locuri din care 41 la buget (1 loc pentru candidați mediul rural) și 17 locuri cu taxă (2.500 lei pe an); 75 locuri ID (2.200 lei pe an)
  • Administrarea afacerilor (în limba engleză) – probă de competență lingvistică – engleză: 50 locuri din care 21 la buget (1 loc pentru candidați mediul rural) și 29 locuri cu taxă (2.800 lei pe an)
  • Finanțe şi bănci: 56 locuri din care 25 la buget (1 loc pentru candidați mediul rural) și 31 locuri cu taxă (2.500 lei pe an)
  • Contabilitate și informatică de gestiune: 95 locuri din care 41 la buget (1 loc pentru candidați mediul rural) și 54 locuri cu taxă (2.500 lei pe an); 75 locuri ID (2.200 lei pe an)
  • Marketing: 31 locuri din care 25 la buget (1 loc pentru candidați mediul rural) și 6 locuri cu taxă (2.500 lei pe an)

Facultatea de Ştiinţe Exacte și Inginereşti (din anul universitar 2022-2023 devine Facultatea de Informatică și Inginerie)

348 de locuri din care 160 la buget, 188 locuri cu taxă

Criteriul de selecție: media de la bacalaureat 100%

Criterii departajare:

  • a) nota la prima probă scrisă a bacalaureatului;
  • b) nota la a doua probă scrisă a bacalaureatului;
  • c) nota la a treia probă scrisă a bacalaureatului

Programe de studii / specializări

  • Informatică  – 3 ani / 180 credite: 120 locuri din care 45 la buget (20 locuri domenii prioritare, 2 locuri mediul rural, 1 loc caz social, 1 loc etnie roma); 75 locuri cu taxă (2.600 lei pe an)
  • Informatică (în limba engleză) – probă de competență lingvistică – engleză / 3 ani / 180 credite: 46 locuri din care 21 la buget (1 loc caz social) și 25 locuri cu taxă (3000 lei pe an)
  • Electronică aplicată – 4 ani / 240 credite: 45 locuri din care 25 la buget (10 locuri domenii prioritare, 1 loc caz social), 20 locuri cu taxă (2.600 lei pe an)
  • Ingineria mediului – 4 ani / 240 credite: 51 locuri din care 21 locuri la buget (1 loc mediul rural), 30 locuri cu taxă (2.600 lei pe an)
  • Măsurători terestre și cadastru – 4 ani / 240 credite: 57 locuri din care 27 locuri la buget (2 locuri mediul rural), 30 locuri cu taxă (2.600 lei pe an)
  • Inginerie urbană și dezvoltare regională – 4 ani / 240 credite: 29 locuri din care 21 locuri la buget (1 loc mediu rural), 8 locuri cu taxă (2.600 lei pe an)

Facultatea de Drept și Ştiinţe Sociale

480 locuri din care 182 locuri la buget, 298 cu taxă

Criteriul de selecție: media de la bacalaureat 100%

Criterii departajare:

  • a) nota la prima probă scrisă a bacalaureatului
  • b) nota la a doua probă scrisă a bacalaureatului
  • c) nota la a treia probă scrisă a bacalaureatului

Programe de studii / specializări

  • Drept – 4 ani/240 credite: 156 de locuri din care 40 la buget (2 mediul rural, 1 loc candidat etnie roma), 116 locuri cu taxă (2.500 lei pe an)
  • Sociologie – 3 ani/180 credite: 47 locuri din care 20 locuri la buget, 27 locuri cu taxă (2.400 lei pe an)
  • Asistență socială – 3 ani/180 credite: 72 locuri din care 21 locuri la buget (1 loc caz social, 1 loc candidat etnie roma), 51 locuri cu taxă (2.400 lei/an)
  • Administrație publică – 3 ani/180 credite: 48 locuri din care 20 locuri la buget, 28 locuri cu taxă (2.400 lei pe an)
  • Educaţie fizică şi sportivă – 3 ani/180 credite – probă de aptitudini: 50 de locuri din care 30 la buget (2 locuri mediul rural) și 20 locuri cu taxă (2.700 lei pe an)
  • Kinetoterapie şi motricitate specială – 3 ani/180 credite – probă de aptitudini: 48 de locuri din care 31 la buget (1 loc mediul rural, 1 loc caz social) și 17 locuri cu taxă (2.700 lei pe an)
  • Terapie ocupațională – 3 ani/180 credite: 59 de locuri din care 20 la buget (1 loc mediul rural, 1 loc caz social) și 39 locuri cu taxă (2.500 lei pe an)

Facultatea de Teologie Ortodoxă

132 locuri din care 68 la buget și 64 cu taxă

Criteriul de selecție: media la Bacalaureat 100%

Criterii de departajare:

  • a) nota obținută la proba scrisă la examenul de bacalaureat, la disciplina Limba și literatura română
  • b) nota la a doua probă scrisă a bacalaureatului;
  • c) nota la a treia probă scrisă a bacalaureatului.

Programe de studii / specializări

Teologie Ortodoxă Pastorală – 4 ani/240 credite – interviu motivațional: 72 locuri din care 32 la buget (1 loc caz social, 1 loc mediul rural) și 40 de locuri cu taxă (3000 lei pe an)

Muzică Religioasă – 3 ani/180 credite – interviu motivațional: 30 locuri din care 20 la buget (1 loc caz social, 1 loc mediul rural) și 10 de locuri cu taxă (3000 lei pe an)

Arta Sacră – 3 ani/180 credite – Interviu motivațional: verificarea aptitudinilor socio-umane și evaluarea portofoliului de lucrări (5 lucrări in arta creionului si 5 lucrări în culoare): 30 locuri din care 16 la buget (1 loc mediul rural) și 14 de locuri cu taxă (3000 lei pe an).

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Părinții femeii ucise de rechin în Egipt, devastați de durere. ”Bagajul era pregătit, s-a dus să facă ultima baie”

Publicat

Părinții femeii din Suceava, care a murit după ce a fost atacată de rechin în timp ce se afla în vacanță în Egipt, au răbufnit la adresa autorităților. Oamenii spun că au fost anunțați foarte târziu că este vorba despre fiica lor și  că au aflat despre situație de la televizor.

”La ora 15:00 am văzut noi prima oară știrea pe TV, dar fără multe date. Că… o româncă. O româncă a pățit așa și așa… a fost atacată de rechini” și nu stiu ce…

După circa o oră „o româncă de 40 de ani”. A dat vârsta. După altă oră, sau jumătate de oră, a venit poliția la ușă. Au cerut date suplimentare aparținătorilor.

Oricum, fiind ultima zi în care ea putea să înoate, vă dați seama, tot bagajul era pregătit, și a făcut ultima baie. Practic a fost ultima baie.

După ce au luat datele polițiștii, tot duminică vorbesc, m-a sunat consulul. M-au avertizat polițiștii că „o să vă sune din Egipt” ambasadorul, consulul, cine o fi…

Și într-adevăr așa a fost. Mi-a confirmat clar că este vorba de fata noastră.

Dacă până atunci stăteam în friguri și… poate e altcineva… Așa, a venit poliția, după aceea și consulul a sunat…” a spus tatăl acesteia, la Digi24.ro.

”Azi trebuia să se întoarcă și ieri, duminică, s-a dus să facă ultimul înot. Am văzut la televizor și mi-a sărit inima din loc! Duminică s-a dus la ultimul înot și s-a dus la moarte!

Suferea grozav că nu are pe nimeni, că nu o iubește nimeni și a plecat plângând. Așa ne-am despărțit”, a spus mama Roxanei.

Aceasta a avut o presimțire. Spune că a încercat să o contacteze pe Roxana, imediat ce  a auzit știrea la televizor.

”Când am văzut la televizor știrea cu rechinul mi-a sărit inima din loc. Am rugat-o pe o vecină care are un telefon performant să-i trimită un mesaj. N-a mai răspuns. Emilia, vecina, m-a liniștit, că probabil nu a luat telefonul la plajă, că nu merge internetul… ce să nu meargă… Joi am vorbit ultima dată cu ea…”

Turista ucisă de rechin în Egipt, o mare iubitoare a mării

Femeia atacată de rechin în Egipt era funcționară la Direcția de Finanțe din Suceava. Era pentru a treia oară când mergea în vacanță în Hurghada, Egipt.

De această dată, tatăl ei își aduce aminte că se gândeau să anuleze, mai ales că Roxana pleca singură şi se simţea stingheră pe aeroport printre familiile cu copii.

Nu a renunțat însă pentru că marea îi plăcea prea mult. De altfel, pe contul ei de Facebook sunt afișate o mulțime de fotografii de la mare. Se pare că era și o amatoare de scufundări și o înotătoare foarte bună.

Problema rechinilor din Egipt, minimalizată de autorități

Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Roxana nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care, la doar 600 de metri distanţă, mai ucisese o turistă din Austria.

Autoritățile egiptene au încercat să minimizeze incidentul, pentru a nu afecta fluxul de turiști în zonă.

Mai mulți dintre turiștii  români sosiți în țară în ultimele zile din Hurghada spun că nu li s-a explicat motivul pentru care nu au mai fost lăsați în apă.

”Ba că e poluată cu motorină, ba că sunt radiații, în fine…  s-a încercat un fel de mușamalizare. Telefoanele mai multor persoane care au filmat incidentul cu turista cealaltă, austriacă, au fost luate și filmările realizate au fost șterse, așa am auzit” a spus un turist român aflat în Egipt în aceeași perioadă cu Roxana.

Mai mult, potrivit unor surse citate de presa din România, o fetiță ar fi văzut rechinul înainte de atac dar a fost luată în râs de salvamari, care i-au spus că e doar un delfin.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Statistici T5

Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax