Connect with us
Advertisement

Economie

Fonduri nerambursabile pentru reabilitarea Colegiului „Bethlen Gabor” din Aiud

Publicat

Colegiul Naţional ”Bethlen Gabor” va beneficia de peste 23 milioane lei, finanţare nerambursabilă, pentru reabilitare şi modernizare. Marţi, la sediul ADR Centru din Albă Iulia, directorul general al acestei instituţii, Simion Creţu şi primarul municipiului Aiud, Mihai Horaţiu Josan au semnat contractul de finanţare nerambursabilă pentru proiectul de „Reabilitare  structurală şi reparaţii capitale la Colegiul Naţional <Bethlen Gabor>”, cu o valoare totală de 29,65 milioane lei.

Proiectul a fost depus în 2009 şi urmăreşte îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi asigurarea unui proces educaţional la standarde europene, prin modernizarea Colegiului Naţional „Bethlen Gabor” din Aiud, unitate de învăţământ cu predare în limba maghiară. Colegiul Naţional „Bethlen Gabor”, unul dintre cele mai reprezentative grupuri şcolare din Transilvania este alcătuit dintr-un ansamblu de opt clădiri şi şcolarizează, anual, cu ajutorul a 58 de profesori, peste 500 de elevi. Trei dintre cele opt clădiri ale colegiului, aflate într-o stare avansată de degradare reprezintă obiectul de reabilitare al proiectului, respectiv clădirea principală, şcoala primară şi internatul de băieţi. Igrasia, infiltraţiile, tencuiala deteriorată, lumina redusă, grupurile sanitare insuficiente şi necorespunzătoare, instalaţia termică degradată din 1979 au justificat depunerea acestui proiect şi solicitarea a 23,47 milioane lei fonduri nerambursabile, la care Consiliul Local Aiud va contribui cu 479 mii lei.

Timp de 48 luni, din bugetul proiectului se vor realiza lucrări de intervenţii la structura celor trei clădiri, se va reface instalaţia electrică, termică, de gaze naturale şi de apă-canal. Prin proiect se vor efectua lucrări de arhitectură şi finisaje exterioare şi interioare, se va restaura şi înlocui mobilierul, va fi amenajată curtea interioară şi vor fi dotate 17 săli de clasă cu echipamente IT şi alte 10 săli de clasă şi laboratoare vor obţine echipamente moderne.

„Acesta este primul contract de reabilitare a unui colegiu, semnat la nivelul judeţului Albă, fiind în acelaşi timp şi un proiect reprezentativ pentru municipiul Aiud. Contractul semnat astăzi pentru aceste investiţii este cel mai important, pe acest domeniu de finanţare, până în acest moment, la nivelul Regiunii Centru. Fondurile ce vor fi alocate vor fi suficiente pentru crearea unui mediu propice şi atrăgător de studiu, necesare pentru pregătirea forţei de muncă viitoare, pentru îmbunătăţirea gradului şi calităţii educaţiei oferite.  Prin echipa de care dispune, ADR Centru va încerca să ofere beneficiarului, pe parcursul procesului de implementare, sprijinul necesar pentru a duce la bun sfârşit acest proiect,” a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement