Eveniment
Formularul PLF trebuie completat la intrarea în țară, dar nu mai este nevoie de test PCR sau certificat de vaccinare
Formularul PLF trebuie completat în continuare de către toate persoanele care intră în România. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a făcut o serie de clarificări pe acest subiect.
„În ceea ce privește formularul PLF, până când nu va fi abrogată OUG 129/2021, acesta va rămâne necesar. Cei care intră în România trebuie să îl completeze. (…)
Facem apel la cetățenii români să continue să completeze aceste formulare până când actul normativ va fi abrogat”, a afirmat Dan Cărbunaru.
Acesta a precizat însă că persoanele care nu prezintă la intrarea în țară certificatul verde sau un test PCR nu vor mai fi nevoite să intre în carantină.
Amintim că, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că la intrarea în România nu vor mai fi necesare nici certificatul verde și nici formularul PLF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News