Actualitate
Fost angajat al Primăriei Şona, trimis în judecată pentru delapidare. Şi-a „păstrat” peste 100.000 de lei din bugetul administraţiei locale
Un fost funcţionar de la Primăria Şona a fost trimis în judecată pentru delapidare. Este acuzat că a furat peste 100.000 de lei, în 15 ani, din sumele ce ar fi trebuit încasate la buget din taxe şi impozite locale.
Cazul fostului casier de la Primăria Şona, Gheorghe Ciugudean, a ajuns în atenţia Judecătoriei Blaj, din 1 octombrie. Omul riscă până la 7 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.
“Metoda” prin care acesta şi-a însuşit bani din ce ar fi trebuit să încaseze la bugetul primăriei aferent sumelor aduse de către localnici pentru plata taxelor şi impozitelor locale este una ingenioasă.
Elibera iniţial adeverinţă cu taxa pe care o avea de plătit contribuabilul pentru teren, casă sau maşină, de exemplu, cetăţeanul aducea banii respectivi şi primea chitanţă. Apoi casierul rupea adeverinţa şi opera în calculator, la înregistrarea plăţii, doar 10 la sută din suma respectivă. Restul rămânea la el.
Însă unul dintre cetăţeni a descoperit “şmecheria”. Plătise impozit în valoare de 561 de lei, pentru 5 hectare de teren, însă, la verificarea “în acte”, figura doar cu 56 de lei achitaţi, pentru 0,5 hectare. Astfel, casierul se putea “scuza” cu o “eroare de virgulă”.
Gheorghe Ciugudean a emigrat în Irlanda, în anul 2013. Ulterior, primarul a depus plângere împotriva acestuia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News