Un fost deținut al Penitenciarului Aiud, actual deținut în Penitenciarul Craiova, a fost recent trimis în judecată pentru două fapte de distrugere. Este vorba despre Petrică G., care a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, unde a distrus de două ori mai multe bunuri. 

În data de 4 martie 2026, judecătorii din Aiud au admis rechizitoriul procurorilor și au dat undă verde în dosarul de distrugeri.

Din câte se pare acesta a provocat în două zile diferite ditrugeri în camera de detenție.

Publicitate

Într-o zi în data de 11 decembrie 2024, când, în jurul orei 15:21, în timp ce se afla Penitenciarul Aiud în calitate de persoană privată de libertate, în camera de deținere E1.28, inculpatul a distrus geamul camerei de deținere, cauzând un prejudiciu în cuantum de 43,22 lei.

Apoi la data de 12 martie 2025, în jurul orei 11:30, în timp ce se afla Penitenciarul Aiud în calitate de persoană privată de libertate, în camera de deținere E1.31, inculpatul a distrus geamurile camerei de deținere(4 sticle și 4 rame), respectiv masa din camera de dețienre, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 201,28 lei, au notat magistrații Judecătoriei Aiud.

Publicitate

Pentru fapta sa, bărbatul va răspunde în fața instanței. Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.