Fost prim-secretar PCR în județul Alba și ministru de Interne, George Homoștean, s-a stins din viaţă
George Homoştean s-a născut în 19 iunie 1923, la Deva, iar din 1968 s-a mutat în Alba, odată cu constituirea județului Alba. Timp de 10 ani, a fost prim-secretar al judeţului și unul dintre cei care și-a pus amprenta asupra dezvoltării urbanistice a municipiului Alba Iulia. Homoștean a fost veteran de război, fiind rănit în 1945, în Munţii Tatra şi preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din Hunedoara.
În perioada 1978 – 1987, a fost ministru de Interne (Guvernele Ilie Verdeţ şi Constantin Dăscălescu), iar între 1988 – 1989 a fost ambasador la Praga.
Cu elemente de biografie bune și rele, George Homoștean a fost una dintre personalitățile importante pentru județul Alba. Autorităţile din Alba au organizat evenimente de marcare în 2008 şi 2013, când s-au sărbătorit 40 de ani, respectiv 45 de ani, de existenţă a judeţului. George Homoştean a fost invitat şi a participat de fiecare dată.
”La creerea judeţului Alba, oraşul Alba Iulia a avut 19.000 de locuitori, în 1968, şi după 11 ani a avut peste 60.000. Erau peste 3.000 de apartamente care se construiau anual. S-au făcut spitale, în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, de asemenea s-a dezvoltat reţeaua de hoteluri – numai în Alba Iulia s-au făcut două hoteluri: Transilvania şi Cetate, Casa de Cultură a Sindicatelor, Spitalul Judeţean, Liceul Militar şi o serie întreagă de alte dezvoltări ale industriei vechi. De asemenea s-au făcut peste 600 km de drumuri, din care 400 drumuri judeţene şi 200 drumuri naţionale. Aş da exemple numai Alba – Câmpeni, Buru – Arieşeni, Blaj – Alba Iulia şi Sebeş – Şugag”, astfel descria Homoşteanu perioada cât s-a aflat la ”cârma” judeţului Alba.
Asupra activității sale planează însă și două dosare grele: cazul uciderii dizidentului Gheorghe Ursu și operațiuna ”autobuzul”. În urmă cu mai puțin de un an, Parchetul General i-a cerut președintelui avizul pentru urmărirea penală a lui Homoștean pentru ”cazul Ursu”, ceea ce se pare că i-a cauzat acestuia o cădere. Ultimele luni de viață și le-a petrecut în Spitalul Județean Alba, unde a fost internat din cauza unor probleme de sănătate acute. Acesta avea familie în Alba Iulia.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuitȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24






Comentarii (2)