Connect with us
Advertisement

Eveniment

Fost şef din IPJ Sibiu reţinut pentru trafic de influenţă. Ar fi primit mită peste 4.000 de euro şi un loc de veci

merisor deleanu
turnulsfatului.ro

Publicat

Merişor Ceranu, fost şef de cabinet la IPJ Sibiu şi unul dintre cei mai vechi şefi de serviciu din cadrul instituţiei, a fost reţinut pentru trafic de influenţă.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, primele fapte au fost acum trei ani, în 2016. La momentul respectiv, Ceranu, acum colonel de poliţie în rezervă, era şef de cabinet la Instituţia Prefectului Sibiu, relatează românia24.ro.

Magistraţii fac referire la mită de 4.500 de euro pentru a interveni în admiterea unui candidat la Academia Forţelor Terestre Sibiu:

„În cursul anului 2016, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Academiei Forţelor Terestre Sibiu implicaţi în organizarea examenului de admitere la academie, precum şi asupra cadrelor medicale din cadrul Spitalului Militar Sibiu, o persoană de sex masculin, funcţionar public în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu, în vârstă de 57 ani, născut în judeţul Mehedinţi, domiciliat în jud. Sibiu a pretins şi a primit de la denunţător o dată suma de 3000 de euro, în scopul de a interveni pe lângă funcţionarii anterior menţionaţi din cadrul academiei pentru a-l declara admis la examen pe fiul denunţătorului şi o dată suma de 1500 euro, în scopul de a interveni pe lângă funcţionarii implicaţi în evaluarea medicală a candidaţilor la academie şi a-i determina să-l declare pe fiul denunţătorului <apt> din punct de vedere medical, pentru ca acesta să poată participa la examen”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Loc de veci în cimitirul municipal, la preţ redus – mită pentru angajare la Aeroport

“În cursul lunii martie 2019, aceeaşi persoană, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul din cadrul regiei Autonome Aeroportul Internaţional Sibiu implicaţi în organizarea la data de 26.03.2019 a concursului pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul acestei instituţii, a pretins foloase materiale de la o persoană de sex masculin, în vârstă de 48 de ani,  născut şi domiciliat în judeţul Sibiu, (constând în amenajarea de către acesta a unui loc de veci în Cimitirul municipal Sibiu cu un preţ redus al lucrării – un discount de aproximativ 1500 de lei), în scopul de a interveni pe lângă funcţionarii anterior menţionaţi şi a-i determina să-l declare admis la concurs pe fiul acestuia”, mai precizează Parchetul.

Trafic de influenţă şi pentru transfer la Jandarmerie şi „ajutor” la obţinerea permisului de conducere

Procurorii cercetează şi fapte de corupţie la Jandarmerie şi Permise Sibiu, în legătură cu acest caz.

“În perioada februarie – martie 2019, bucurându-se de influenţa pe care o avea asupra funcţionarilor publici din conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean <General de brigadă Mihail Rasty> Sibiu, aceeaşi persoană a pretins şi a primit foloase materiale de la o persoană de sex masculin, în vârstă de 59 ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu, (avantaje patrimoniale constând în acordarea unui împrumut) în scopul de a interveni pe lângă persoanele cu funcţii de conducere din cadrul instituţiei menţionate anterior pentru a-i determina să efectueze demersuri şi să întocmească formalităţile/actele care revin în sarcina acestora pentru a-l transfera pe nepotul său în cadrul IJJ Sibiu.

În perioada martie – aprilie 2019, aceeaşi persoană, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Sibiu, a pretins şi a primit foloase materiale de la o persoană de sex masculin, în vârstă de 46 ani, născut în judeţul Cluj şi domiciliat în judeţul Sibiu (avantaje patrimoniale constând în acordarea unui împrumut) pentru a interveni pe lângă un poliţist examinator din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Sibiu în vederea determinării funcţionarului public la a-l favoriza pe fiul cumpărătorului de influenţă, cu ocazia susţinerii la data de 04.04.2019 a probei practice pentru obţinerea permisului de conducere”, se precizează în comunicatul citat.

Va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă

Reprezentanţii Parchetului transmit că din 7 mai s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspecţi pentru comiterea a patru infracţiuni de trafic de influenţă, din care una comisă în formă continuată (două acte materiale) şi trei infracţiuni cumpărare de influenţă.

Marţi, 11 iunie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea suspectului, pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de trafic de influenţă, din care una cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. fiind comisă în formă continuată (două acte materiale), urmând a se emite ordonanţa de punere în mişcare a urmăririi penale şi a se solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 zile.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul Acţiuni Speciale şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu.

sursă foto: turnulsfatului.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 12.06.2019 at 18:12

    Parca numai el ? Va primi ceva mic si cu suspendare, ca doar nu au ramas toti banii la el. S-o fi suparat unul care nu a considerat ca a luat cat trebuia. Hraparetul !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement