Primăria intenționează să preia cele două cinematografe vechi ale orașului, Dacia și Columna, să le dărâme și să le transforme în parcări publice. Anunțul a fost făcut de către viceprimarul cu atribuții de primar Voicu Paul, în timpul ședinței de marți a Consiliului Local.

Publicitate

De asemenea, s-a discutat despre dărâmarea a două centrale de cartier dezafectate, care ar urma să fie demolate și spațiul respectiv să devină parcare. Este vorba despre două centrale situate în cartierul Cetate, cea de pe strada Poligonului și o altă centrală care se află pe strada Cloșca.

Acesta a avansat chiar ideea realizării unui parteneriat public privat pentru realizarea acestor obiective.

Încercăm de nouă ani de zile să facem o parcare, pentru mașini, pe Poligonului, unde este CT 9. Am reușit să mutam stația de reglare și măsurare a gazelor naturale, dar un transformator nu l-am putut muta. Sperăm să îl mutăm cât de curând și să facem parcare în locul centralei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Sperăm să mai facem o parcare în Cetate, în locul CT 6, care este pe Cloșca spre stația de salvare. Sperăm să primim cât de curând Cinema Dacia și Cinema Columna, voi veni în ședință de Consiliu Local cu proupnerea să le demolăm și să le facem parcări” a spus Voicu Paul în ședința de Consiliu Local. Declarația despre parcări poate fi urmărită pe video-ul Alba24, la minutul 1:58:00.

Cinematografele din Alba Iulia sunt unele dintre cele mai iubite locuri din perioada comunistă. Gloria cinematografului Columna, de exemplu, un loc plin de amintiri pentru mulți locuitori ai orașului, s-a stins într-o ruină mizerabilă.

Publicitate

Geamuri sparte, pereți dărăpănați, colonii de șobolani, gunoi și resturi biologice, toate dublate de un miros ascuțit de urină, reprezintă, de ani buni, experiența 3 D a locuitorilor din zonă și a trecătorilor.

Pentru o vreme, imobilul a fost transformat în club, spre disperarea oamenilor din zonă. Fostul cinematograf a devenit adăpost pentru scandaluri, gălăgie, beții și interlopi. A fost totodată și ultima activitate desfășurată acolo. Abandonat și lăsat în voia oamenilor străzii, fostul cinematograf ”Columna” a ajuns ceea ce este azi: o mizerie în centrul orașului.

Publicitate

Prin vocea lui Voicu Paul, primăria și-a anunțat public intenția de a transforma fostele cinematografe în parcări, înainte de a genera o dezbatere pe acest subiect, o consultare a cetățenilor cu privire la ce ar trebui să fie acolo și chiar înainte de a le prelua.

Plimbat de la ”RomâniaFilm”, pe la Ministerul Culturii, scos pe ascuns la o vânzare eșuată (suma nici n-a fost făcută publică) și apoi devenit obiect al unui protocol neconcretizat între RADEF și Primăria Alba Iulia, cinematograful a ”intrat în conservare”, un alt mod de a spune că a fost abandonat și s-a degradat de la an la an.

Publicitate

Potrivit reprezentanților Primăriei, impozitele și penalitățile aferente clădirii cinematografului pe care instituția le are de încasat, se ridică la zeci de mii de lei. În concluzie, povestea fostului ”cinema” este una fără ”happy end”.

Situația este oarecum similară și în cazul cinematografului Dacia.