Connect with us
Advertisement

Eveniment

Fostul ministru al sănătății Nelu Tătaru, acuzat ca ar fi luat mită de la pacienți. Procurorii DNA l-au dus la audieri

Publicat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru acuzat că a luat mită de la pacienți, a fost ridicat de procurorii DNA din locuința lui și e dus la Iași, pentru audieri.

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru este acuzat de luare de mită de la pacienți. Din primele informații, se pare că el lua sume mici. Ar fi cercetate peste 100 de acte materiale.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru Antena3 că fostul ministru al Sănătății ar fi luat mită pentru acte medicale inclusiv găini și ouă de la pacienți sau rudele acestora. La dosar ar exista mai multe imagini video cu Nelu Tătaru în timp ce ar fi luat mită.

Din primele informații, Nelu Tătaru a fost ridicat de procurorii DNA din locuința lui și e dus la Iași, pentru audieri.

Nelu Tătaru este președintele PNL Vaslui și a fost propus pe primul loc pe lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor la alegerile din luna decembrie.

Pentru că are imunitate, nu pot fi făcute percheziții în locuința lui și nici nu ar putea fi reținut.

Nelu Tătaru a fost ministru al Sănătății din 26 martie 2020 până în data de 23 decembrie 2020. În calitate de ministru al sănătății a luat măsuri pentru oprirea pandemiei de COVID-19.

Tătaru: Nu am condiționat actul medical și nu am cerut niciodată bani

„Nu am condiționat actul medical și nu am cerut niciodată bani”, spune fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta adaugă că a cerut și el presupusele probe video despre luarea de mită.

Joi, la ieșirea de la audieri, Nelu Tătaru a declarat că nu a condiționat actul medical, nu a cerut niciodată bani, iar dacă există probe video despre luarea de mită, ar vrea să le vadă.

În plus, Nelu Tătaru spune că nu știe nici măcar de la cine ar fi putut pleca acuzația.

„Vă spun în continuare, sunt nevinovat. Mi-am făcut doar meseria de medic”, spune fostul ministru.

Avocata acestuia a adăugat că acuzația este într-adevăr de dare de mită, însă se vorbește despre „persoane nespecificate”.

Tătaru exclus din funcțiile din PNL și nu va deschide lista pentru Camera Deputaților

Conform unor surse, DNA cere Camerei Deputatilor ridicarea imunității lui Nelu Tătaru pentru a i se face perchezițiile la domiciliu, având în vedere acuzațiile de luare de mită.

Surse judiciare arată ca foarte probabil fostul ministru al Sănătății va fi pus sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Între timp, Nelu Tătaru. bănuit de luare de mită, a fost exclus din funcțiile din PNL și nu va deschide lista pentru Camera Deputaților.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. vasile

    joi, 10.10.2024 at 12:18

    si cat a mai furat cit timp a fost ministru, se pare ca suntem condusi din toate partidele de o mana de hoti , cred ca este cazul sa se mai faca o revolutie dar de data asta impuscati cel putin 10 000 sa fim siguri ca o sa starpit speta asta de oameni

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement