Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns la Alba Iulia acuzaţiilor aduse de Victor Ponta: "Mi-e greu să comentez o aberaţie”
Deşi a susţinut că nu vrea să comenteze cele afirmate, fostul premier a fost de părere că „domnul Ponta nu are probabil responsabilitatea propriilor cuvinte şi a exprimării sale. Dacă aceasta este gândirea domniei sale, atunci vă spun clar că accidentul prin care a ajuns prim-ministru devine o nenorocire pentru toată ţara. Mi-e greu să comentez o aberaţie”.
Mihai Răzvan Ungureanu a spus despre Victor Ponta că „din partea mea nu va avea niciodată atacuri la persoană”, dar „pentru a nu face de ruşine o ţară întreagă este mai bine să părăsească Palatul Victoria.” A adus în discuţie controversata lucrare de doctorat a premierului. „Plagiatul e un furt, aşa cum, la ţară, un gospodar se supără când vine cineva şi îi ia găinile din coteţ, aşa ne supărăm şi noi pe plagiat.”
Ungureanu a acuzat vehement modul în care regimul Năstase trata presa „unde nu mergea cu vorba, venea ameninţarea dusă la bun sfârşit” şi a comparat acel regim cu cel condus de USL. A avut o viziune dezaprobatoare în ceea ce priveşte campania USL, pe care o consideră "o încercare josnică de manipulare a votului". Acesta ajunge la concluzia: „constat că domnul Ponta a furat şi minte”, dar „din USL reprezintă una din cele mai bune variante”.
Acesta a vorbit la modul general despre ziua referendumului şi a anunţat în premieră că rămâne de văzut dacă el şi Partidul Democrat-Liberal vor boicota această mişcare, pe care a considerat-o neconstituţională, iar suspendarea - "un circ şi un teatru ieftin".
Dragoș SUCIU
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (3)