Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, nu este de găsit de Poliție, după ce a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită.

Potrivit procedurilor, acesta ar fi trebuit să se predea vineri, în caz contrar urmând să fie dus de polițiști la penitenciar.

Publicitate

UPDATE: Sorin Oprescu a fost dat în urmărire națională.

Polițiștii au ieșit din reședința lui Sorin Oprescu fără să facă declarații și fără să fie însoțiți de fostul primar. Nici la o altă casă a acestuia nu existau semne că Oprescu s-ar afla acolo, potrivit televiziunilor de știri.

Acesta ar fi părăsit teritoriul României în urmă cu două săptămâni, potrivit unor surse Digi24.

Publicitate

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, iar sentința a fost pronunțată vineri de Curtea de Apel București. Instanța a mai decis și confiscarea extinsă a sumelor de 102.000 lei și 9.400 de euro, precum și a mai multor case și terenuri deținute de fostul primar general Sorin Oprescu în București.

Completul de la Curtea de Apel București a pronunțat condamnări cu închisoare ce totalizează peste 63 de ani pentru toți inculpații – foști directori din Primăria București și oameni de afaceri, potrivit G4Media.ro.

Publicitate

Toți au fost acuzați de procurori de organizarea unui grup infracțional care atribuia contractele din bani publici contra șpagă.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News