Fostul șef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureșan, care l-a anchetat pe fostul șef al BCCO, Traian Berbeceanu, a primit peste 1, 4 milioane de euro, de la statul român. Este vorba despre restanțe salariale actualizate cu inflația și dobânda actuală, mai exact, restanțe în valoare de 7 milioane de lei.

Publicitate

Potrivit reporterilor de la libertatea.ro, banii au fost dați lui Mureșan pentru perioada în care acesta a fost suspendat din funcția de șef al DIICOT Alba Iulia. Este vorba despre o perioadă de aproape zece ani, între 17 iulie 2014 și 22 aprilie 2024.

Mureșan a fost trimis  în judecată alături de un alt fost procuror DIICOT și un polițist, de către Direcția Națională Anticorupție, pentru anchetarea abuzivă a comisarului Berbeceanu.

Însă după ani întregi de la momentul trimiterii în judecată prin hotărârea ÎCCJ din 22 aprilie 2024, toți inculpații au fost achitați.

Publicitate

Singurul care mai era suspendat din funcție la momentul respectiv era ex-procurorul Ioan Mureșan.

Toți inculpații au fost achitați

Automat după achitare, atenția s-a îndreptat către perioada în care Mureșan a fost suspendat din funcția de șef al DIICOT Alba Iulia.

Pe 25 aprilie, Consiliul Superior al Magistraturii a decis „repunerea în situaţia anterioară, prin recunoaşterea vechimii în muncă şi în magistratură”. De asemenea, s-a hotărât „înaintarea măsurilor dispuse către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii şi acordării drepturilor băneşti cuvenite”.

Publicitate

Ulterior, procurorul Mureșan a revenit în structura DIICOT Alba Iulia, mai scriu reporterii de la libertatea.ro.

Bani de la fondul de rezervă pentru achitarea restanțelor

Pe 21 noiembrie 2024, prin adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 1.436, s-a suplimentat bugetul Ministerului Public pe anul 2024, la capitolul „Ordine publică și siguranță națională“, titlul „Cheltuieli de personal“, cu suma de 8,4 milioane de lei credite de angajament și credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024.

Suma de 1,4 milioane de lei a fost alocată pentru achitarea integrală a drepturilor salariale curente ale personalului din cadrul Direcției Naţionale Anticorupție (17 procurori și 15 ofițeri de poliție judiciară) până la finele anului 2024.

Publicitate

Peste 1,4 milioane de euro restanțe din perioada în care a fost suspendat

În legătură cu suma de 7 milioane de lei s-a susținut că este necesară „având în vedere celeritatea asigurării sumelor destinate plății drepturilor salariale cuvenite unui procuror repus în funcţie la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism după suspendarea activității, calculate pentru perioada iulie 2014 – aprilie 2024, actualizate cu inflaţie şi dobândă”.  Singurul procuror din cadrul DIICOT suspendat în perioada menționată a fost Ioan Mureșan.

Al doilea procuror de la DIICOT Alba Iulia judecat în dosar, Nicolaie Cean, era la pensie de câțiva ani, în timp ce polițistul Alin Muntean ocupa o funcție de execuție în cadrul IPJ Alba, se mai arată în materialul semnat de reporterii libertatea.ro.

Publicitate