Eveniment
Fotbaliștii neînscriși în platforma FOOTBALL CONNECT nu vor avea drept de joc în competițiile organizate de AJF Alba
Asociația Județeană de Fotbal Alba continuă demersurile pentru a completa baza de date aferentă fotbalului amator din județul Alba, pe platforma Football Connect.
Toate cluburile afiliate Asociației Județene de Fotbal Alba au obligația de a-și înscrie toți fotbaliștii pe platforma Football Connect.
În caz contrar, jucătorii care nu figurează în baza electronică de date, nu vor avea drept de joc în noul sezon competițional.
„În acest moment sunt introduși în sistem 1800 de jucători (aproximativ 55%).
Cluburile care doresc să primească acces la contul clubului, sunt rugate să delege o persoană care se va ocupa de administrarea acestuia, pentru a-și programa o ședință de lucru cu responsabilul AJF Alba, Mihai Țîra, sau să transmită poză după cartea de identitate a jucătorilor pe care îi au legitimați, pentru a putea fi introduși de departamentul responsabil din partea AJF Alba”, au transmis reprezentanții AJF Alba pe pagina de Facebook.
Football Connect este un sistem electronic menit să înlocuiască site-urile individuale ale Asociațiilor Județene de Fotbal.
Cu ajutorul acestei platforme, se va ține mult mai ușor evidența cluburilor afiliate, jucătorilor legitimați, transferurilor, a rapoartelor de joc sau a datelor statistice ale fiecărui fotbalist înregistrat.
foto: Facebook/ Asociația Județeană de Fotbal Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News