Connect with us
Advertisement

Cugir

Fotbalistul Marian Codrea din Cugir joacă miercuri în semifinalele barajelor de promovare în Liga 2, alături de Unirea Ungheni

Publicat

Marian Codrea (23), fotbalist originar din Cugir, va juca miercuri 24 mai de la ora 18:00 în barajul de promovare în Liga 2, alături de echipa sa actuală, Unirea Ungheni, împotriva celor de la FC Bihor Oradea.

Unirea Ungheni a încheiat pe locul 2 în Seria 9 a Ligii a 3-a, fapt care a propulsat-o la barajele de promovare în eșalonul secund.

Marian Codrea evoluează pe poziția de atacant central și va juca alături de Unirea Ungheni în prima dublă pentru baraj împotriva campioanei din Seria 10, FC Bihor Oradea, o echipă de tradiție care în trecut a evoluat inclusiv în Liga 1.

Meciul va avea loc miercuri, 24 mai, de la ora 18:00, pe Stadionul Municipal din Ungheni.

În cariera de fotbalist profesionist Marian Codrea a mai evoluat pentru Unirea Alba Iulia și Steagul Roșu Brașov.

La data de 30 septembrie 2021, cota de piață a lui Marian Codrea își atingea apogeul, fiind estimată de către specialiștii de la Transfermarkt la 50.000 de euro.

După doi ani în care Metalurgistul Cugir a reprezentat județul Alba la barajele de promovare în Liga 2, a venit acest sezon în care nicio echipă din acest județ nu s-a clasat mai sus de treapta a 3-a a campionatului (numai primele 2 locuri duc la baraj).

Totuși, vârful cugirean, Marian Codrea, va reprezenta fotbalul din Alba, calificându-se la baraj alături de formația sa actuală, Unirea Ungheni.

Unirea Ungheni și FC Bihor nu s-au mai întâlnit niciodată în trecutul recent, așadar este greu de ales o favorită, totuși, ele se diferențiază prin pozițiile ocupate în clasamentele seriilor în care au evoluat. Bihor Oradea – locul 1 în Seria 10, Unirea Ungheni – locul 2 în Seria 9.

Concomitent cu acest meci de baraj se joacă și celelalte 9 baraje.

  • B1: CSM Râmnicu Sărat (Locul 2, Seria 2) – Foresta Suceava (Locul 1, Seria 1)
  • B2: Ceahlăul Piatra Neamț (L2S1) – Metalul Buzău (L1S2)
  • B3: SC Popeşti Leordeni (L2S4) – CS Afumați (L1S3)
  • B4: Farul Constanța 2 (L2S3) – CS Tunari (L1S4)
  • B5: Viitorul Dăeşti (L2S6) – CS Blejoi (L1S5)
  • B6: CSO Plopeni (L2S5) – CSM Alexandria (L1S6)
  • B7: Șoimii Lipova (L2S8) – CSM Deva (L1S7)
  • B8: ACSO Filiași (L2S7) – CSM Reșița (L1S8)
  • B9: Gloria Bistrița Năsăud (L2S10) – Corvinul Hunedoara (L1S9)
  • B10: Unirea Ungheni (L2S9) – FC Bihor Oradea (L1S10)

Returul partidei va avea loc sâmbătă, 27 mai, de la aceeași oră, la Oradea.

În eventualitatea în care Marian alături de actuala sa echipă vor trece de FC Bihor, aceștia vor întâlni câștigătoarea din dubla Gloria Bistrița – Corvinul Hunedoara, pentru a stabili cine promovează în Liga 2.

foto: Facebook/ Viorel Codrea

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement