Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: 100 de tineri din comuna Meteș au participat la tabăra din vatra satului „Prietenii Sfintei Cuvioase Parascheva”, la Ampoița

Publicat

Aproximativ 100 de tineri din comuna Meteș au participat, în perioada 2-5 septembrie, la Ampoița, la tabăra din vatra satului „Prietenii Sfintei Cuvioase Parascheva”. 

Biserica s-a îngrijit în permanență de starea sufletească a omului, dar de multe ori, o bunăstare duhovnicească se obține încă din copilărie, întrucât la maturitate, unele lucruri devin greu sau chiar imposibil de remediat. Astfel, în perioada 2-5 septembrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a organizat la Ampoița un eveniment dedicat copiilor, numit Tabăra din vatra satului „Prietenii Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Inițiativa a venit din partea parohiilor ortodoxe din comuna Meteș (Ampoița, Tăuți, Meteș, Presaca Ampoiului, Poiana Ampoiului și Lunca Ampoiței), în parteneriat cu Asociația Emanoil, Protopopiatul Ortodox Alba Iulia, Primăria Comunei Meteș și Școala Gimnazială Meteș, iar Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost aleasă ca și ocrotitoare a taberei tocmai pentru că din cele șase biserici ortodoxe din comună, patru dintre ele o au ca și ocrotitoare pe această sfântă.

Tabăra a debutat în dimineața zilei de 2 septembrie, atunci când, plini de emoție, copiii au fost aduși de către părinți la Școala Gimnazială din Ampoița, acolo unde voluntarii Asociației Emanoil i-au primit și le-au dat primele indicații organizatorice. Toți cei aproape 100 de copii participanți au fost împărțiți pe patru grupe de vârstă (8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-16 ani), grupe ce s-au păstrat până la finalul taberei și fiecare a participat la activități dedicate vârstei.

Mai apoi, grupul de tineri s-a deplasat în apropierea școlii, în curtea bisericii ortodoxe din Ampoița, unde a fost oficiat un Tedeum de deschidere și a fost rostit un cuvânt de bun venit din partea părintelui Tudor Man, preot paroh al Ampoiței. După rugăciune, le-au fost prezentate copiilor câteva reguli de conduită necesare unei bune desfășurări a activităților.

După masa de prânz, copiii, împărțiți pe grupe, au participat la un atelier de socializare prin care s-a urmărit aflarea numelui participanților și înlăturarea stărilor de rușine sau disconfort adesea apărute în cadrul situațiilor noi și în prezența persoanelor întâlnite pentru prima dată, totul făcându-se prin jocuri de cunoaștere în echipă.

Ziua a continuat cu Paraclisul Tinereții, o activitate fanion a Asociației Emanoil, prin care s-a urmărit implicarea copiilor în cea mai frumoasă formă de rugăciune către Maica Domnului.

Spre seară, o agapă și un foc de tabără au încheiat prima zi a taberei, prilej cu care copiii și părinții lor au putut să socializeze într-un cadru mai familiar cu voluntarii Emanoil și cu preoții organizatori.

Ziua a doua a debutat cu rugăciunea de dimineață, oficiată ca și cea de seară, în fiecare zi a taberei, în biserica ortodoxă din Ampoița.

După momentul cu Dumnezeu, preoții Teofil Slevaș și Liviu Cârcoană au oferit un atelier prin care le-au explicat copiilor practic importanța și semnificația Sfintei Proscomidii.

Prin atelierul de prevenție, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba le-au evidențiat tinerilor pericolele apărute în urma consumului de droguri, zahăr, alcool și tutun, dar și răspunderea civilă în ceea ce privește încălcarea legislației rutiere și a celei care reglementează tulburarea liniștii și a ordinii publice.

Vânătoarea de comori, cu cele 50 de provocări, a avut ca scop dezvoltarea abilităților de perspicacitate și de lucru în echipă.

Ziua a treia le-a adus copiilor un atelier inedit, semaforul emoțional, atent implementat de către socio-animatorii Asociației Emanoil, care a reușit să formeze noi abilități de introspecție, de descoperire a trăirilor sufletești care provoacă stări sufletești negative, dar și a celor care pot duce la apropiere de semenul nostru și de Dumnezeu.

Atelierul de pictură i-a ajutat pe tineri să își descopere abilitățile artistice, iar atelierul „Eu și Dumnezeu” a avut ca scop accentuare importanței Tainei Spovedaniei în viața omului.

Ziua a patra și ultima a taberei a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată la biserica ortodoxă din Ampoița de către Părintele Protopop Teofil-Grigore Slevaș dimpreună cu toți preoții parohi ai comunei Meteș, în prezența copiilor și a părinților, la care toți cei care s-au spovedit și s-au pregătit în prealabil au primit Trupul și Sângele Mântuitorului.

La finalul slujbei, toți participanții au fost premiați cu o insignă și o carte de rugăciuni personalizate cu însemnele taberei. Agapa comună și atelierul de feedback au avut ca scop socializarea și evidențierea părerilor despre toate activitățile desfășurate în aceste zile.

Pe toată perioada taberei, Primăria Comunei Meteș s-a implicat efectiv prin oferirea unui prânz cald copiilor, în fiecare zi a taberei, iar Școala Gimnazială Meteș a pus la dispoziție locația în care s-au desfășurat majoritate atelierelor.

Tabăra din vatra satului „Prietenii Sfintei Cuvioase Parascheva” a reprezentat un eveniment-pilot, prin care s-a urmărit dezvoltarea abilităților sociale, dar și conștientizarea importanței vieții religioase în rândul tinerilor.

Evenimentul a fost produsul unui parteneriat armonios dintre Stat, Biserică și Școală, prin care s-a reușit implicarea efectivă a tinerilor în viața socială și în viața Bisericii. De asemenea, implicarea Protopopiatului Ortodox Alba Iulia, a voluntarilor Asociației Emanoil, a preoților ortodocși din comuna Meteș și a tuturor credincioșilor din comunitate și nu numai a făcut posibilă organizarea acestei tabere care rămâne un exemplu pentru programele ulterioare pentru tineri din Eparhia Alba Iuliei, au transmis reprezentanții Grupului de inițiativă al parohiilor ortodoxe din comuna Meteș.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate