Eveniment
FOTO: 13,7 km din Autostrada Transilvania, deschiși traficului. Cum se circulă între Aiud și Târgu-Mureș

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR au recepționat miercuri lucrările de la lotul de autostradă Ogra – Iernut, în lungime de 3,6 km. „Având în vedere faptul că ieri, 11 decembrie 2018, au fost recepționate și lucrările sectorului de autostradă Ungheni – Ogra, în lungime de 10,105 km, astăzi, de la ora 15:00, aceste loturi au fost deschise circulației rutiere” a anunțat CNAIR. În aceste condiții, pentru a ajunge de la Aiud la Târgu Mureș, ar mai fi necesară finalizarea unei porțiuni între Câmpia Turzii și Iernut.
Valoarea contractului Ungheni – Ogra a fost de peste 251 de milioane de lei (sumă fără TVA). Antreprenorul care a efectuat lucrările este Asocierea SC Strabag SRL – SC Straco Grup SRL.
Într-un mic exercițiu de marketing, doi angajați ai constructorului au alergat pe toată lungimea tronsonului de autostradă. ”Inaugurăm în alergare” a spus unul dintre aceștia.

Construcția lotului Ogra – Iernut, în lungime de 3,6 km, a avut o valoare de aproape 55 de milioane de lei (sumă fără TVA), iar Antreprenor a fost Asocierea Geiger Transilvania SRL – Wilhem Geiger GmbH&Co.KG.
Urgența cu care au fost date în folosință aceste loturi pare a avea legătură cu amenințările cu demiterea primite de șeful CNAIR, Narcis Neaga. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că în cazul în care nu vor fi finalizați 100 de kilometri de autostradă până la încheierea acestui an, atunci șeful CNAIR va fi demis.

Foto: CNAIR
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News