Actualitate
FOTO: Ziua Culturii Naţionale şi a marelui poet Mihai Eminescu, marcată la Teiuș de elevi și preșcolari
15 ianuarie are pentru români o dublă semnificaţi. A devenit de nouă ani Ziua Culturii Naţionale, sărbătoare propusă de Academia Română în urmă cu zece ani şi aprobată legislativ de Parlamentul României din 2010 şi ziua de naştere a uneia dintre personalitățile marcante ale literaturii române, nimeni altul decât “poetul nepereche”, Mihai Eminescu.
A fost aleasă această dată datorită naşterii lui Mihai Eminescu în 15 ianuarie, el fiind “omul complet al culturii româneşti”, cum afirma Constantin Noica. Dubla semnificaţie ne trimite spre o reflecţie profundă asupra identităţii noastre culturale, într-o lume destul de superficială, centrată de multe ori pe latura economică, este o provocare şi pentru cadrele didactice şi pentru elevi, de altfel pentru orice persoană care se respectă. Fără o poziţionare a culturii la un nivel ridicat, orice popor îşi pierde identitatea.
Pe de altă parte, sunt 169 de ani de la naşterea scriitorului şi 130 de la moartea sa. Eminescu este un romantic desăvârșit și un spirit demiurgic ce are capacitatea de a transforma tot ce atinge într-un lirism pur al esențelor. Dacă privim lirismul eminescian din perspectiva comparativă a istoriei literare și ținând cont de criteriul cronologic, poetul ar face parte din ceea ce, în Italia și în Europa, poartă numele de a doua generație romantică, el fiind un romantic întârziat, datorită apariţiei operelor sale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nu în prima jumătate.
„Proiectul „Mihai Eminescu și noi” are ca obiectiv reanimarea patriotismului prin promovarea culturii și valorilor naționale. Prima activitate a fost derulată astăzi, la Casa de cultură a oraşului Teiuş, participanţi fiind elevi de la gimnaziu şi liceu, sub coordonarea doamnelor profesoare Ionela Staicu, Octavia Turean, Romina Pop şi Ana Breaz. La activitate au fost prezenţi dl director al Liceului Teoretic Teiuş, prof. Marius Cosmin Pintea, dl. primar, dr. ing. Mirel Vasile Hălălai.
Din partea bibliotecii oraşului, dna Luminiţa Ciorbea, din partea Casei de cultură, dna Cristina Man şi din partea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, dna Veronica Cibu.
Am asistat la recitări din opera lui Eminescu, realizate de elevii de la generală, recitări din propriile creaţii ale elevilor de la liceu,care au avut ca tematică personalitatea lui Eminescu, prezentări PP, curiozităţi din viaţa poetului, interpretări pe linie melodică a unor creaţii ale lui Eminescu, desene, picturi şi nu în ultimul rând, un concurs care a vizat cunoştinţele elevilor de liceu despre marele scriitor. La final s-au oferit premii câştigătorilor, atât celor de la gimnaziu, cât şi de la liceu.
În zilele următoare alte activităţi ale proiectului se vor desfăşura la grădiniţă şi la ciclul primar.
În loc de încheiere, am putea folosi o strofă din creaţia elevei Alina Opriţa, din clasa a XI-a Real:”Romantic în scurt timp a devenit/ În creaţiile lui ne-a oferit/ Dragostea cea interioară/ Ce-o purta iubitei ţară!”
Ziua Culturii Nationale a continuat astazi la Casa de Cultura a orasului Teius, avand ca participanti prescolarii gradinitei ,,Prietenia”.
,,Un dar pentru Eminescu” a fost motto-ul sub care s-a desfasurat aceasta actiune, unde copii i au prezentat lucrari in care au transpus opera eminesciana, au recitat poezii si au cantat melodii ale marelui poet.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News