Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: 20 de bărbați puternici au demonstrat că pot deveni legionari romani. Vedeți cum au făcut față probelor practice

Publicat

Garda romană de la Apulum se va întregi în curând cu 9 legionari romani, bărbați puternici și hotărâți, dispuși oricând să intre în luptă. În urma castingului organizat de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, 20 de domni au răspuns provocării, iar sâmbătă au avut de demonstrat atât înțelepciunea, cât și priceperea în ale armelor.

Reprezentanții instituției de cultură au organizat sâmbătă dimineața testarea scrisă, ce a constat într-o serie de întrebări pe baza unei bibliografii date anterior. Cei care au dorit să îmbrace uniforma de legionar roman au trebuit să știe, printre multe altele, ce este o legiune romană sau din ce este compus echipamentului unui legionar.

Testarea a continuat în această după-amiază cu probele practice, la care concurenții au trebuit să demonstreze că, pe lângă creier, mai au și mușchi. Probele s-au desfășurat pe un teren din apropiere de localitatea Drâmbar, iar legionarii în devenire au trebuit să sară în lungime, să-și demonstreze rezistența în alergare, să arunce cu sulița, dar și să fugă cu un buștean în spate.

În urma acestor testări, din cei 20 de concurenți vor rămâne 9, iar rezultatele vor fi comunicate luni, de reprezentanții muzeului albaiulian. Cei 9 legionari romani vor forma garda romană de la Apulum și vor participa la diferite evenimente organizate pe viitor.

Vedeți mai jos cum s-au descurcat legionarii în devenire:

FOTO: Andreea MEZEI

[nggallery id=318]

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax