Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: 400 de copii cu risc de abandon şcolar au primit sprijin în centrele educaţionale ale Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă”, înfiinţate cu fonduri europene

Publicat

DSC_0238 Un număr de 400 de copii aflați în risc de abandon sau eşec școlar din județele Alba, Timiș și Mureș au beneficiat de sprijin și au avut parte de o nouă șansă pentru a-și continua studiile, în 16 centre educaţionale înfiinţate de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Marţi, la Alba Iulia, s-a desfăşurat conferinţa de închidere a proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale”, desfăşurat la nivelul Regiunilor Centru şi Vest, prin care au fost ajutaţi aceşti copii.

În debutul întâlnirii managerul proiectului, Daniela Truţa, a prezentat rezultatele obţinute în perioada de implementare şi impactul pe care l-a avut acest proiect în comunităţile în care funcţionează centrele educaţionale.

„Proiectul a presupus zilnic sprijin concret pentru 400 de copii aflaţi în risc de abandon şi eşec şcolar. În cele 16 centre educaţionale înfiinţate copiii au fost sprijiniţi în efectuarea temelor şi au beneficiat de o masă caldă de prânz şi de o gustare rece. Copiilor beneficiari le-au fost oferite lunar burse sociale care să îi sprijine în procesul educativ dar şi rechizite şi materiale didactice. În cadrul centrelor, copiii participă la activităţi de petrecere a timpului liber, de formare a deprinderilor practice şi de întreţinere a spaţiului personal. Ei sunt încurajaţi să comunice în orice ocazie, să îşi exprime sentimentele, nemulţumirile şi dorinţele într-un mod constructiv, fără a-i deranja sau leza pe ceilalţi, să înveţe să îşi cunoască şi să-şi apere drepturile prin intermediul comunicării cu ceilalţi”, a spus Daniela Truţa.

Potrivit managerului proiectului, pe lângă copii şi 569 de părinţi au beneficiat de servicii de informare şi consiliere.

În cadrul conferinţei Bianca Mărginean, coordonatorul atelierelor educaţionale organizate în cadrul proiectului, a prezentat Manualul de dezvoltare personală „Prin joc spre aventura cunoaşterii”, elaborat în perioada de implementare a proiectului şi la care au lucrat şi psihologii Corina Sanda Millea şi Nicoleta Popa.

În încheierea conferinţei directorul DGASPC Alba, prof. Sorin Valerian Chirilă, a prezentat direcţiile strategice stabilite în cadrul proiectului pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.

La conferinţă au participat şi părintele consilier patriarhal Dorel Nicolae Moţoc, preşedintele Federaţiei Filantropia şi administratorul public al judeţului Alba, Sorin Bumb, Alexandra Rus – directorul executiv adjunct al OIR POS DRU şi Elida Deak – director adjunct al DGASPC Mureş.

Proiectul „Reţea interregională de centre educaţionale” a fost derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia la nivelul regiunilor Centru şi Vest, fiind cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Scopul proiectului a fost prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a 400 de elevi din regiunile Centru şi Vest. În cadrul proiectului au fost înfiinţate 16 centre educaţionale respectiv în judeţul Alba la Alba Iulia, Baia de Arieş, Aiud, Ocna Mureş, Sebeş, Valea Lungă, Roşia de Secaş, Silivaş, în judeţul Mureş la Luduş, Sângeru de Pădure, Reghin şi în Timiş la Timişoara, Deta, Lugoj, Sânnicolau Mare şi Făget. În fiecare centru educaţional, 25 de copii din familii sărace sau aflaţi în risc de abandon şcolar beneficiază zilnic de o masă caldă şi o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor şi meditaţiilor pentru scăderea riscului de eşec şcolar. De asemenea, copiii primesc şi burse sociale, rechizite şi materiale didactice.

Proiectul „Reţea interregională de centre educaţionale” a fost implementat în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei, DGASPC Alba, DGASPC Mureş, DGASPC Timiş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Asociaţia Filantropia Ortodoxă – Filiala Reghin.

Daniela DUVLEA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement