Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: 67 persoane care locuiau ilegal de 8 ani în clădiri de pe strada Bethlen Gabor din Aiud au fost relocate

Publicat

A fost finalizată relocarea a aproape 70 de cetăţeni care trăiau în fostele locuințe de serviciu ale Colegiului „Bethlen Gabor” din Aiud, fără forme legale, de peste 8 ani. Cele 20 de familii au fost mutate în locuințe mobile situate pe strada Hotar din municipiu.

De peste 8 ani, 67 de cetățeni locuiau fără forme legale în casele de pe strada Bethlen Gabor, cunoscute în trecut ca fiind locuințe de serviciu ale profesorilor colegiului cu acelaşi nume.

În ultimii ani, imobilele respective au ajuns într-o stare avansată de degradare, insalubritate, fiind un pericol pentru trecătorii de pe stradă. Bucăți din fațadă sau acoperiș se pot desprinde și provoca accidente oricând.

După mai multe întâlniri între proprietarul de drept al imobilelor, Eparhia Reformată de Ardeal și Primăria Municipiului Aiud s-a ajuns ca soluție finală să fie donarea unor locuințe mobile cu scopul de a reloca cele 20 de familii de pe strada Bethlen Gabor.

În cursul lunii aprilie 2018, după încheierea formalităților contractuale cu familiile în cauză, acestea au fost relocate pe strada Hotar în cele 11 module donate de către Eparhie și în locuințe de necesitate ale unității administrativ teritoriale a Municipiului Aiud.

În ceea ce privește clădirile eliberate, Eparhia Reformată de Ardeal se obligă să execute lucrări de intervenție pentru igienizarea, reabilitarea și modernizarea acestora, urmând să primească o destinație adecvată centrului istoric protejat al municipiului Aiud.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement