Actualitate
FOTO: 8 aprilie, „Ziua Internațională a Rromilor”, celebrată prin intermediul artei, la Sebeş

Ziua Internațională a Romilor (8 aprilie) este ziua în care se conştientizează cultura romani, dar și unele probleme cu care se confruntă romii. Ziua a fost declarată oficial în 1990, în Serock, Polonia, la cel de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor (IRU), în onoarea primei mari întâlniri internaționale a reprezentanților romilor din 7-12 aprilie 1971 în Chelsfield(d), în apropiere de Londra.
Printre primii care au reacționat pozitiv la aceste evenimente au fost: Papa Ioan Paul al II-lea care i-a îndemnat pe adepții săi să trateze romii cu compasiune și respect şi Dalai Lama, care în 2003 a aprins o lumânare pentru a comemora ziua.
Continuând acest obicei şi elevii Liceului cu Program Sportiv, „Florin Fleşeriu” din Sebeş, timp de o săptămână s-au familiarizat obiceiurile şi meşteşugurile romilor tradiționali or in intermediul artei.
Unii s-au identificat cultural sau etnic cu cultura rromani, alți elevi au înțeles că diversitatea etno-culturală este o trăsătură definitorie a societății moderne.
Toate aceste inițiative s-au materializat sub forma unei expoziții colective coordonate de prof. şi grafician, Diane Popa şi de prof. de limba rromani Lidia Neluțu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News