Eveniment
FOTO: 9 elevi de la școli militare de subofițeri din țară fac stagiu de practică la Jandarmeria Alba
La Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu“ Alba, în această perioadă, fac stagiu de practică 9 elevi ai școlilor militare de subofițeri.
“Exemplul pe care l-am avut în familie m-a convins să aleg această profesie. De mică l-am admirat pe tatăl meu pentru determinare si profesionalism. Om corect și integru, a fost un model pentru mine si m-a inspirat să aleg această frumoasă profesie militară pentru a-i călca pe urme”, spune Ioana, elevă la școala militară de subofițeri jandarmi.
În perioada 7 ianuarie – 25 martie, vor derula practica la Alba doi elevi din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și șapte elevi de la Școala Militară ,,Petru Rareș” Fălticeni. Aceștia au fost admiși în urma sesiunii septembrie-octombrie 2021.
Tinerii vor desfășura atât activități în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică, cât și în cele de pază instituțională ale jandarmeriei.
Vor fi îndrumaţi de către tutorii profesionali stabiliți, care îi vor ajuta să-şi aprofundeze cunoştinţele teoretice acumulate în cadrul orelor de curs, prin confruntarea cu situațiile întâlnite în teren, precizează reprezentanții Jandarmeriei Alba.
Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News