Actualitate
FOTO: A fost inaugurată clădirea reabilitată a Colegiului Naţional „Bethlen Gabor” din Aiud. Proiect în valoare de 17,9 milioane lei, cofinanţată prin POR
Primăria Municipiului Aiud a inaugurat sâmbătă, Colegiului Naţional Bethlen Gabor după finalizarea amplelor lucrări de reabilitare. Cu această ocazie, administrația municipiului s-a întâlnit cu primarii orașelor înfrățite din Gyomaendrőd și Soltvadkert.
Proiectul de reabilitare structurală şi reparaţii capitale la ,Colegiul Naţional „Bethlen Gábor” finanţat prin Programul Operaţional Regional a fost finalizat la 30 iunie. Investiţia totală a fost de 17,9 milioane lei, din care fonduri nerambursabile 12,3 milioane lei.
Proiectul a urmărit îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi asigurarea unui proces educaţional la standarde europene prin modernizarea Colegiului Naţional „Bethlen Gábor” din Aiud, unitate de învăţământ cu predare în limba maghiară şi unul dintre cele mai reprezentative colegii din Transilvania, în care învaţă un număr de 642 elevi.
Lucrările au constat în refacerea instalaţiei electrice, termice, de gaze naturale şi de apă – canal, lucrări de arhitectură, finisaje interioare şi exterioare, amenajare curte interioară, respectiv dotarea a 23 săli de clasă cu echipamente IT şi alte 10 săli de clasă şi laboratoare cu echipamente moderne.
Proiectul de reabilitare structurală şi reparaţii capitale la Colegiul Naţional „Bethlen Gábor” a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa Prioritară 3 – Îmbunătăţirea Infrastructurii Sociale, Domeniul major de intervenţie 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă.
Valoarea totală a proiectului este de 17.913.671,18 lei, din care 12.313.332,00 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Programul Operațional Regional este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News