Administrație
FOTO: A început montarea bătrânei „Mocănițe”. Locomotiva pe aburi, cea mai nouă atracție turistică din Alba Iulia

Locaţia exactă este zona de protecţie a Cetăţii Alba Carolina, în vecinătatea sediului ADR Centru şi a locului de joacă pentru copii, cu acces din aleea carosabilă adiacentă străzii Nicolae Bălcescu.
Locomotiva „Mocăniţei”, care a fost restaurată, a fost găsită la Gurahonț, în județul Arad, unde, potrivit declaraţiilor primarului Mircea Hava de anul trecut, „de 18 ani stătea numai în ploaie”.
În Alba Iulia, au existat două locomotive cu aburi numite 01 și 02. Locomotiva găsită la Arad este 01, iar, din precizările administraţiei locale, mocănița 02 nu ar mai exista, fiind topită demult.

„Mocănița” trecea prin mijlocul oraşului Alba Iulia și a fost o prezență îndrăgită, chiar un simbol pentru albaiulieni. Celebra „Mocăniță”, trenul cu aburi pe linie îngustă făcea legătura între Alba Iulia și Zlatna. Aceasta a circulat până în anii 80.
FOTO: Cătălin Crăciun

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News