Connect with us

Eveniment

VIDEO: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în apropiere de AquaPark-ul de la Arsenal Park Orăștie. Pilotul a murit

Publicat

Un avion de agrement s-a prăbușit în apropiere de Aqua Park-ul de la Arsenal Park, din Orăștie. Accidentul aviatic a avut loc marți, 15 iulie, în jurul orei 16.20. 

La bordul avionului de mici dimensiuni se aflau două persoane. Potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, pilotul avionului a decedat. Cealaltă persoană aflată în avion inițial se afla în stare de inconștiență, dar a fost stabilizată și transportată de urgență la spitalul din Orăștie.

Avionul a căzut pe un câmp aflat peste drum de zona piscinelor de la AquaPark, după ce s-ar fi agățat de cablul tirolienei.

Cine este pilotul decedat

Potrivit surselor alba24.ro, pilotul care a decedat în accidentul aviatic de la Aqua Park ar fi Sorin Bochiș, în vârstă de aproape 60 de ani, din Timișoara. Acesta era un pilot experimentat, fiu de aviator, peste 10.000 de ore de zbor, a zburat pe avioane supersonice și a locuit câțiva ani în America, de unde s-a întors după atentatele de la World Trade Center.

În 2018 a mai fost implicat într-un grav accident aviatic. Atunci a ajuns în coma la spital după ce a căzut cu avionul în timpul unor zboruri de antrenament efectuate deasupra localităţii Frătăuţii Vechi din judeţul Suceava. Mai exact, în timpul unui zbor de antrenament pentru „Suceava Air Show 2018”, avionul lui Sorin Bochiș s-a ciocnit de cel al unui alt pilot, din București, acesta din urmă fiind declarat decedat.

Cum s-a petrecut accidentul din Orăștie, de la Aqua Park

Potrivit surselor alba24.ro, în jurul orei 15.21, avionul pilotat de Sorin Bochiș, a acroșat cablul de la tiroliană, la înălțimea de peste 30 de metri. În momentul impactului, mai mulți angajați ai Arsenal Park au fugit cu extinctoare către epava avionului și cu truse de prim ajutor, dar nu au putut interveni deoarece avionul era foarte contorsionat și le-a fost frică că ar putea lua foc.

Știrea inițială: Potrivit reprezentanților Primăriei Orăștie un avion de mici dimensiuni (tip planor), cu două persoane la bord, s-a prăbușit în perimetrul AquaPark din Orăștie. La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale ISU, Poliției și Ambulanței.

Din primele informații, pilotul aparatului nu prezintă semne vitale.

Cealaltă persoană aflată la bord, un bărbat, este conștient și primește îngrijiri medicale. A fost solicitat elicopterul SMURD pentru transportul de urgență al supraviețuitorului.

Ambele persoane de la bordul avionului sunt din Timiș

Cele două persoane implicate sunt din județul Timiș.

Potrivit ISU Hunedoara, pompierii Detașamentului Orăștie intervin în aceste momente în municipiul Orăștie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit. La fața locului sunt alocate două ambulanțe SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și autospecială de descarcerare.

sursă foto: ISU Hunedoara, Primăria Municipiului Orăștie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.