Eveniment
FOTO: Accident GRAV în centrul municipiului Alba Iulia. Șase persoane transportate la spital, după impactul a două autoturisme
Detașamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit, sâmbătă seara, pentru acordare prim ajutor și descarcerare la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, pe strada Mărășești. Șase persoane au fost transportate la Spitalul Județean Alba, toate conștiente.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 19.00, pe strada Mărășești din Alba Iulia, un bărbat de 31 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția Șoseaua de Centură a Municipiului Alba Iulia spre Alba Iulia, la intersecția cu strada Colonel Popa Laurean, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare în mers față de un alt autoturism, condus de un bărbat de 42 de ani, întrând in coliziune cu acesta.
În urma accidentului rutier, 6 persoane au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportate la spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Știrea inițială:
Din primele informații ar fi vorba despre două autoturisme implicate, în care erau șapte persoane.
Potrivit polițișitilor, este posibil ca în urma accidentului să fi rezultat 3 victime, doi adulți și un copil.
Cauza posibilă a accidentului este neasigurarea la schimbarea direcției de mers.
Șase persoane au fost transportate la spital cu răni ușoare toate fiind conștiente, au transmis reprezentanții ISU.
Foto: ISU Alba
Surse: ISU Alba, IPJ Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News