FOTO UPDATE ACCIDENT MORTAL la Alba Iulia: O femeie a decedat, după ce fost lovită de o maşină
O femeie şi-a pierdut viaţa într-un accident petrecut joi după-amiaza, în jurul orei 18.00, pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia. A fost lovită de o maşină.
Femeia s-ar fi aflat în momentul impactului, pe trecerea de pietoni supraînălțată din dreptul Casei de Pensii .
Maşina care a lovit-o este un taxi.
La faţa locului s-au deplasat echipaje de Ambulanţă, SMURD şi Poliţie.
UPDATE: Potrivit unor martori, femeia ar fi fost prinsă sub roţile maşinii, iar persoane care s-au aflat în zonă au reuşit să o scoată de sub autoturism. Un pompier, aflat în afara serviciului și care întâmplător se afla prin zonă, i-a acordat primul ajutor.
UPDATE1: Femeia lovită de taxi ar avea în jur de 60 de ani. A fost transportată la spital şi, potrivit Poliţiei, din primele date, ar fi rănită grav.
UPDATE2: Femeia a murit la spital.
UPDATE3: Potrivit IPJ Alba, din primele cercetări, un bărbat în vârstă de 64 de ani din Alba Iulia, aflat la volanul unui autoturism (taximetru), pe strada Tudor Vladimirescu, a lovit o femeie care traversa strada pe trecerea de pietoni, în dreptul Casei de Pensii. După lovitură femeia a intrat șub roțile mașini. În urma accidentului, femeia a fost rănită grav, iar ulterior a decedat. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate. Noi imagini de la accident ne-au fost transmise vineri, în jurul orei 18,00.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (13)