Un accident rutier a avut loc luni, 1 august, în jurul orei 07.00, pe strada Calea Moților din Alba Iulia. Potrivit ISU Alba o mașină condusă de o femeie s-ar fi răsturnat. 

Reprezentații pompierilor au anunțat inițial că mașina s-ar fi răsturnat, dar când au ajuns la fața locului, autoturismul era izbit de un parapet. Accidentul s-a petrecut pe porțiunea de drum spre cartierul Micești.

Publicitate

La ajungerea forțelor de intervenție, femeia în vârstă de 45 de ani era ieșită din autoturism.

Aceasta a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital.

La fața locului au intervenit pomierii din Alba Iulia cu trei autospeciale.

Știre în curs de actualizare.