O persoană a fost rănită într-un accident rutier petrecut luni după-amiaza la Vadu Moților. O mașină a ieșit în afara carosabilului și a ajuns în albia râului Arieș.

Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Câmpeni a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor PSI la un accident rutier produs pe raza localității Vadu Moților.

Publicitate

Este vorba despre un autoturism  ieșit în afara părții carosabile, în albia râului Arieș.

Persoana care se afla în autoturism era ieșită din mașină la momentul ajungerii forțelor de intervenție. Ulterior a fost asistată medical de către echipajul SMURD prezent la fața locului.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News