Un bărbat și-a pierdut viața, vineri seara, într-un accident rutier petrecut pe autostrada A1 Sebeș-Deva, lângă Orăștie. A murit strivit în cabina unui TIR care s-a răsturnat.

UPDATE: Potrivit IPJ Hunedoara, vineri, 4 decembrie, la ora 21.22, Biroul Poliției Autostrăzi Sibiu - Deva a fost sesizat prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe autostrada A1, la km 340, pe sensul de mers Deva - Sibiu, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime omenești.

Publicitate

Polițiștii ajunși la fața locului, din primele cercetări preliminare, au stabilit faptul că, un ansamblu de autovehicule TIR, condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Giurgiu, a pierdut controlul direcției de mers al autovehiculului, intrând în coliziune cu glisiera metalică din partea dreaptă a direcției de mers, apoi s-a răsturnat în spațiul verde  din dreptul parcării.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Potrivit ISU Hunedoara, pompierii Detaşamentului Deva specializaţi în descarcerare şi prim ajutor au intervenit de urgenţă, imediat după anunţarea accidentului la 112, în care a fost implicat un autotren răsturnat.

Echipajele de pompieri au deplasat la locul accidentului autospeciala de descarcere grea şi o ambulanţă, descoperind în cabina autotrenului un bărbat, de 50 de ani, fără viaţă.

Conducătorul autotrenului, strivit de cabină, a fost extras după o serie de manevre care au implicat folosirea macaralei aflată în dotarea autospecialei de descarcerare grea.

sursă foto: ISU Hunedoara