Eveniment
FOTO: Accident pe DN1, la ieşirea din Alba Iulia spre Sîntimbru. Coliziune între un TIR şi un autobuz. O persoană rănită uşor
Un accident rutier s-a petrecut luni după-amiaza, pe DN1, la intersecţia cu intrarea în localitatea Sîntimbru. Un TIR şi un autobuz au intrat în coliziune. O persoană, pasager în autobuz, a suferit leziuni uşoare.
Accidentul s-a petrecut la kilometrul 388+950 de metri, pe DN1, la ieşirea din Alba Iulia spre Cluj, în dreptul intersecţiei cu localitatea Sîntimbru.
Traficul rutier a fost îngreunat pe ambele sensuri de circulaţie până la finalizarea cercetărilor de la faţa locului. Imediat după accident s-au format coloane pe mai mult de un kilometru.
Din primele informaţii, şoferul TIR-ului înmatriculat în Arad nu a păstrat distanţa corecpunzătoare faţă de autobuz şi l-a lovit din spate. A fost rănit un tânăr de 21 de ani aflat în autobuz, singurul pasager al acestuia. Echipajul SMURD l-a transportat la UPU Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, “la ora 15.12, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Alba au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui accident de circulaţie, produs pe DN 1, la km 389, în afara localităţii Sântimbru, judetul Alba.
Ca urmare a primelor verificări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că V.R., de 43 ani, din comuna Felnac, judeţul Arad, în timp ce a condus un autotractor care tracta o semiremorca, nu a păstrat o distanţă de siguranţă în mers faţă de un autobuz condus de U.A., de 51 ani, din municipiul Alba Iulia şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, N.D., de 21 ani, din comuna Sîntimbru, judeţul Alba, pasager în autobuz, a suferit leziuni corporale usoare, fără a rămâne internat în spital.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările.”
FOTO: Daniel BLOSS
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News