FOTO UPDATE: ACCIDENT pe o stradă din Alba Iulia. O femeie de 73 de ani a fost lovită de o autoutilitară
Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă seara la Alba Iulia, pe strada Gheorghe Pop de Băsești.
Din primele date, o femeie a fost acroșată de o autoutilitară.
Poliția face cercetări la fața locului.
Femeia nu s-ar fi aflat pe trecerea de pietoni, în momentul producerii accidentului.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 18.00, pe strada Gheorghe Pop de Băsești din Alba Iulia, o femeie de 73 de ani, din Alba Iulia, s-a angajat în traversare, prin loc nepermis, împrejurare în care a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din comuna Sântimbru, județul Alba.
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat privind consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
sursă imagini: cititor Alba24
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)