Sâmbătă după-masa, la aproximativ 300 de metri de la ieșirea din localitatea Coșlariu, către Blaj, s-a produs un accident rutier. Un autoturism marca Volkswagen Caravelle a intrat în coliziune cu un Opel, ambele înmatriculate în județul Alba. În urma impactului, trei persoane au suferit leziuni ușoare.

Publicitate

Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei de către şoferul autoturismului marca Opel, un tânăr de 25 de ani. Cele trei persoane care au suferit leziuni au fost transportate la Spitalul Județean Alba pentru îngrijiri medicale.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, la ora 14.06, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Alba au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui accident de circulaţie produs pe DJ 107 B, pe raza satului Coșlariu, comuna Sîntimbru, judeţul Alba.

Publicitate

Din primele verificări efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că Andrei T., de 25 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, iar, într-o curbă, a pierdut controlul autovehiculului, a pătruns pe contrasens, unde a fost acroșat de o autoutilitară, condusă regulamentar, pe sensul opus de mers, de Andrei F., de 25 de ani, din Râmnicu Vâlcea.

În urma accidentului, Andrei T. a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Judeţean Alba, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. I-a fost stabilit diagnosticul de plagă occipitală, TCC minor, contuzie gambă stângă.

Publicitate

De asemenea, tot în urma accidentului, Ilie N. şi Iulia G., ambii din municipiul Alba Iulia, pasageri în autoutilitară, au suferit leziuni corporale, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Alba, unde li s-a stabilit diagnosticul de traumatism genunchi stâng, multiple escoriaţii, pentru primul rănit şi fractură arc costal stâng, fractură falangă proximală police stâng, în cazul femeii.

Se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

foto: Cătălin CRĂCIUN